Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe le-a transmis premierului Florin Cîţu şi liderului PNL Ludovic Orban că numirea noului prefect al judeţului - de la UDMR - este "inadmisibilă" pentru liberalii din judeţ, el susţinând că "negocierile politice nu au ţinut cont de performanţă şi profesionalism". "Politica are şi ea limite peste care nu ar trebui să trecem. Vă solicit îndreptarea acestei enorme greşeli la Guvern şi numirea ca prefect de Cluj a unei persoane competente din PNL Cluj", afirmă Tişe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Numirea noului prefect de Cluj este inadmisibilă pentru noi ca membri ai PNL Cluj. Spun asta în calitate de fost prefect de Cluj, senator şi actualmente la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj (din care două mandate ales prin vot direct de către cetăţenii judeţului Cluj). Negocierile politice nu au ţinut cont de performanţă şi profesionalism", afirmă Alin Tişe, în scrisori adresate premierului Florin Cîţu şi preşedintelui PNL, Ludovic Orban.

El subliniază că PNL deţinea postul de prefect de Cluj.

"Consecinţele politice ale acestui gest pentru noi, ca partid politic, sunt de neimaginat aici la Cluj. Sunt anumite limite şi în negocierile politice, chiar într-un Guvern de coaliţie. Foarte mulţi clujeni şi colegi de partid sunt în asentimentul meu că trebuie să luăm poziţie fermă şi fără echivoc. Eu am făcut-o, şi o voi face, mergând până la demisia mea din PNL. Şi nu voi fi singurul. Politica are şi ea limite peste care nu ar trebui să trecem. Vă solicit îndreptarea acestei enorme greşeli la Guvern şi numirea ca prefect de Cluj a unei persoane competente din PNL Cluj", susţine Tişe.

El adaugă că demersul său este susţinut de este 70 de primari, viceprimari şi consilieri judeţeni, dar "numărul celor nemulţumiţi de această decizie este însă infinit mai mare".

Postul de prefect de Cluj a revenit UDMR, acesta urmând să fie ocupat de avocatul Tasnadi Szilard. Mircea Abrudean, care a fost prefect până acum, a fost numit secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.