Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate, filiala Paris. Şeful Executivului a anunţat că la nivelul Cancelariei Prim-ministrului, măsurile de sprijin aşteptate de studenţi vor fi coordonate de un consilier de stat, care se va asigura că toate ministerele şi instituţiile responsabile în domenii precum educaţie, muncă, antreprenoriat sau digitalizare se dezvoltă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate, filiala Paris. Cu acest prilej, premierul a prezentat programele derulate la nivelul Executivului pentru sprijinirea studenţilor care învaţă la universităţi din afara ţării, cu accent pe programele de practică, şi sprijinirea celor care doresc să-şi dezvolte propriile afaceri, a precizat Guvernul într-un comunicat oficial. 

Reprezentanţii studenţilor au transmis că foarte mulţi dintre colegi doresc sau chiar se pregătesc să se întoarcă acasă, pentru a reveni aproape de familii şi de prieteni. În acest sens, printre măsurile necesare sunt cele legate de optimizarea procedurilor de echivalare a diplomelor, predictibilitate pentru dezvoltarea unei cariere în ţară şi fluxuri de informare active prin intermediul ministerelor de linie.

"Guvernul îşi va intensifica eforturile de comunicare cu studenţii din afara ţării, pentru a implementa soluţiile necesare. Mă bucur să aflu că există dorinţa revenirii în România, pentru că avem nevoie de energia, talentul şi experienţa acumulată de tinerii noştri în universităţile din străinătate. La nivelul Cancelariei Prim-ministrului, măsurile de sprijin aşteptate de studenţi vor fi coordonate de un consilier de stat, care se va asigura că toate ministerele şi instituţiile responsabile în domenii precum educaţie, muncă, antreprenoriat sau digitalizare se dezvoltă. România are resurse financiare şi  oferă tinerilor o perspectivă atractivă," a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Premierul a dat asigurări că, atât prin intermediul ambasadelor, cât şi prin ministerele de linie, vor fi derulate acţiuni concrete pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă  studenţii din străinătate, a mai transmis Executivul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.