Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, marţi la Bruxelles, preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen priorităţile Guvernului României pentru perioada imediat următoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Premierul României s-a referit la eforturile de gestionare a pandemiei, atât sub aspect sanitar, cât din perspectiva implicaţiilor în plan economic şi social şi a mulţumit preşedintelui Comisiei pentru implicarea instituţiei europene în susţinerea acestor eforturi, inclusiv în ce priveşte campania de vaccinare din România. De asemenea, a prezentat eforturile de relansare economică, pe baza Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi a subliniat preocuparea pentru asigurarea stabilităţii fiscal-bugetare, obiectiv reflectat inclusiv în proiecţia bugetară pentru anul viitor. În acest sens, a dat asigurări privind determinarea Guvernului pentru adoptarea măsurilor necesare accesării fondurilor disponibile prin PNRR”, arată comunicatul de presă al Executivului. 

Conform sursei citate, în discuţiile cu preşedinta Comisiei Europene, Nicolae Ciucă a asigurat cu privire la disponibilitatea deplină a Guvernului României pentru cooperarea deschisă şi pe baze constructive cu Comisia Europeană, în vederea îndeplinirii angajamentelor şi obiectivelor europene comune.

Cu referire la priorităţile agendei europene, premierul a arătat că România susţine eforturile de avansare a politicilor europene în scopul consolidării rezilienţei Uniunii, în urma lecţiilor învăţate din pandemie, astfel încât Uniunea şi statele membre să aibă la dispoziţie instrumente şi soluţii eficiente care să le permită să fie mai bine pregătite în faţa oricăror provocări sau crize în viitor.

De asemenea, premierul României a subliniat contribuţia deosebită a unui Spaţiu Schengen integrat, fără fragmentări, la obiectivul consolidării pieţei interne, context în care a reiterat apelul privind necesitatea unei decizii cât mai rapide referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen, mulţumind, totodată, Comisiei Europene pentru sprijinul constant în acest demers, reconfirmat şi cu ocazia întrevederii cu preşedintele Comisiei.

Totodată, premierul Ciucă a reamintit obiectivul României de finalizare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, subliniind angajamentul Guvernului de a promova reformele necesare în acest sens.

Şeful Guvernului a făcut referire şi la obiectivul major al Uniunii vizând dubla tranziţie verde şi digitală, asigurând de susţinerea României pentru avansarea acestuia, ca premisă pentru dezvoltarea în perspectivă a Uniunii şi a statelor sale membre, pentru adaptarea la cerinţele unei economii a viitorului. În acelaşi timp, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a susţinut că soluţiile care vor fi formulate la nivelul UE pentru atingerea acestor obiective trebuie să fie echilibrate, adaptate la realităţile economice şi sociale din statele membre, inclusiv România, astfel încât să nu prezinte riscul accentuării diferenţelor de dezvoltare din interiorul Uniunii şi să afecteze stabilitatea economică a statelor membre. Premierul Ciucă a reiterat importanţa adoptării cât mai curând a unui act delegat complementar privind taxonomia, care să includă gazul natural şi energia nucleară.

În discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene au fost abordate şi aspecte ale agendei externe a Uniunii, mai ales în contextul evoluţiilor îngrijorătoare din Ucraina şi al celor de la graniţa UE cu Belarus. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a exprimat, în acest context, îngrijorarea cu privire la acţiunile militare ale Rusiei în Ucraina şi în zona Mării Negre, pledând pentru transmiterea din partea UE a unui mesaj unitar şi ferm de descurajare a escaladării situaţiei de securitate. Preşedintele Comisiei Europene a asigurat asupra seriozităţii cu care instituţiile europene se apleacă asupra acestui dosar şi cu privire la coordonarea strânsă a acţiunii cu Statele Unite şi ceilalţi parteneri, fiind reiterat mesajul comun că, în cazul continuării escaladării situaţiei, costurile vor fi foarte mari pentru partea rusă.

„Premierul României a făcut referire şi la importanţa sprijinirii eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, respectiv de reformă democratică profundă, iniţiată de executivul de la Chişinău, inclusiv în ce priveşte asigurarea securităţii energetice. În acest sens, a convenit cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a mulţumit pentru sprijinul acordat de România Republicii Moldova pe perioada recentei crize energetice, să continue acţiunea comună de susţinere a eforturilor Chişinăului”, a conchis sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.