Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, despre decizia CCR privind neconstituţionalitatea Ordonanţei care se referă la purtarea măştii de protecţie, că deciziile CCR se execută şi că prevederile legii respective sunt încă în vigoare. Şeful Executivului a făcut apel la populaţie să se protejeze în continuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul a declarat, legat de comunicatul Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea OUG 192 din anul 2020, pentru modificarea şi completarea Legii 55, privind unele măsuri pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19, că ”deciziile CCR se vor executa”. 

”Avem în acest moment comunicatul şi trebuie să aşteptăm motivarea şi publicarea deciziei, motiv pentru care, formal prevederile sunt în vigoare”, a menţionat premierul.

 

Ciucă a afirmat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. ”Ţinând cont de condiţiile în care indicii de infectare, rata de infectare se menţine la un nivel ridicat, personal, fac apel la populaţie pentru a ne proteja în continuare de tot ceea ce înseamnă pericolul infectării. El se găseşte îm contoinuare la un nivel de risc ridicat”, a mai spus premierul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.