Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, în cadrul vizitei la S.C. Astra Vagoane Călători SA, că au preluat un buget pentru cercetare care nu este tocmai cel mai potrivit pentru nivelul de ambiţie pe care şi-l propun şi, pentru bugetul pe anul viitor, doresc să mărească substantial bugetul pentru cercetare, pentru a conecta cât mai bine producătorii noştri cu cercetarea şi inovarea românească. Ciucă a mai spus că toate aceste realizări ale domeniului cercetării şi dezvoltării nu trebuie să rămână pe o hârtie, într-un dosar şi acela uitat pentru multă vreme într-un dulap.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Este un moment care asigură continuitatea activităţii de ieri, unde am vizitat trei mari producători români, Practic, dorim ca prin prezenţa noastră în teritoriu, să preluăm de la faţa locului toate realităţile cu care investitorii români, pentru că discutăm de companii cu capital sută la sută românesc, se confruntă şi dorim ca, prin activitatea Guvernului, prin prezenţa reprezentanţilor de la ministerele de linie, să asigurăm acest dialog şi să putem să preluăm toate problemele cu care se confruntă. Ştim foarte bine că, în situaţia în care ne găsim, sunt probleme care ţin de preţul energiei, de preţul gazelor, sunt şi probleme care ţin de asigurarea finanţării proiectelor viitoare ale acestor companii, şi atunci este normal ca la nivelul Guvernului, ţinând cont că România este o ţară producătoare de energie electrică, care are resurse de gaz, să găsim formulacea mai potrivită pentru a putea veni în sprijinul producătorilor şi să asigurăm competitivitatea pe piaţă”, a spus premierul. 

El a arătat că au putut să vedem lucruri deosebite despre care, din păcate nu se vorbeşte.

”Este o realitate că astăzi în România se produc diverse lucruri de foarte mare calitate, produse care pot fi asimilate, aliniate cu cele ale marilor companii din Europa. Am discutat cu dl preşedinte despre modul în care reuşesc să ajung la un astfel de nivel, am aflat şi astăzi, aici că au un centru propriu de cercetare. Şi ieri la Craiova am discutat despre acest subiect şi modul în care inovaţiile româneşti, creativitatea românească este pusă în valoare. Doresc să subliniez încă o dată, nu este cu nimic mai prejos decât cea din celelalte ţări. De aceea, este important să recunoaştem efortul pe care îl fac şi să căutăm împreună soluţii pentru a asigura o predictibilitate pentru un plan de afaceri pe termen mediu şi lung”, a afirmat şeful Executivului. 

Nicolae Ciucă a menţionat că a văzut produsul Astra Vagoane, care ”va circula în oraşele din România şi este produs asimilat în proporţie de 80% în ţara noastră, ceea ce înseamnă că avem capacitate, avem potential şi trebuie să facem tot cee ace e posibil pentru a-l pune în valoare”.

”Avem fonduri europene care trebuie să fie folosite în această direcţie, la bugetul de stat am alocat fonduri pentru investiţii şi vom continua să alocăm, am preluat un buget pentru cercetare care nu este tocmai cel mai potrivit pentru nivelul de ambiţie pe care ni-l propunem, gândim ca, pentru bugetul pe anul viitor, să mărim substantial bugetul pentru cercetare, să facem în aşa fel încât să conectăm cât mai bine producătorii noştri cu cercetarea şi inovarea românească. Toate aceste realizări ale domeniului cercetării şi dezvoltării nu trebuie să rămână pe o hârtie, într-un dosar şi acela uitat pentru multă vreme într-un dulap”, a spus Ciucă. 

”Sper ca şi bucureştenii, pentru că lucraţi la tramvaiele care urmează să fie livrate Capitalei, în foarte scurt timp să se bucure de aceste mijloace de transport moderne, eficiente şi să produceţi cât mai multe, atât pentru noi cât şi pentru planurile noastre de export”, le-a transmis Nicolae Ciucă celor de la Astra Vagoane SA. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.