Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, că ridicarea MCV este o decizie care confirmă că statul de drept în România este consolidat şi puternic, iar acesta este un argument în plus care susţine aderarea noastră la spaţiul Schengen. ”Ştim foarte bine că multe dintre obiecţiile din trecut erau legate tocmai de independenţa justiţiei, iar ridicarea MCV este o garanţie că România a înregistrat progrese semnificative în această direcţie”, a precizat şeful Executivului, el adăugând că este foarte important să nu ne relaxăm cu această reuşită. Este datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că reformele continuă şi că progresul realizat până acum este ireversibil, a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vreau să încep prin a o felicita pe doamna ministră, Alina Gorghiu, pentru acest eveniment care reuneşte reprezentanţi de seamă ai tuturor puterilor democratice din ţara noastră: puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Este o bună ocazie să discutăm cu toţi actorii implicaţi despre priorităţile sistemului de justiţie, pentru că doar prin dialog şi cooperare între toate instituţiile vom reuşi să avansăm pe calea reformelor, a consolidării statului de drept şi luptei împotriva corupţiei. Şi mă folosesc de acest prilej pentru a le mulţumi încă o dată tuturor celor implicaţi în reuşita reprezentată de ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. După decizia politică luată la nivel european anul trecut, s-au finalizat toţi paşii procedurali privind eliminarea MCV, astfel încât ţara noastră este acum oficial în rândul celorlalte state europene”, a spus premierul Marcel Ciolacu, în discursul susţinut  la reuniunea „Justiţie 2023: priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept - context naţional şi european”, organizată de Ministerul Justiţiei.

Premierul a arătat că ”este o decizie care confirmă că statul de drept în România este consolidat şi puternic, iar acesta este un argument în plus care susţine aderarea noastră la spaţiul Schengen”.

”Ştim foarte bine că multe dintre obiecţiile din trecut erau legate tocmai de independenţa justiţiei, iar ridicarea MCV este o garanţie că România a înregistrat progrese semnificative în această direcţie”, a mai arătat el.

Premierul a subliniat că este foarte important să nu ne relaxăm cu această reuşită.

”Este datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că reformele continuă şi că progresul realizat până acum este ireversibil. Este responsabilitatea noastră să ne implicăm în continuare pentru a consolida statul de drept, a combate corupţia şi a promova transparenţa în cadrul instituţiilor. Ca prim-ministru, îmi reafirm angajamentul în sprijinirea tuturor reformelor necesare care să respecte valorile europene şi principiile statului de drept. România este un partener de încredere în Uniunea Europeană şi vom lucra în strânsă cooperare cu toate instituţiile europene pentru a ne atinge aceste obiective”, a completat Ciolacu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.