Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe preşedintele Camerei Deputaţilor din Marele Ducat al Luxemburgului, Claude Wiseler, aflat la Bucureşti împreună cu o delegaţie parlamentară. Vizita are loc într-un an în care România şi Luxemburg marchează 115 ani de relaţii diplomatice. În cadrul discuţiilor, delegaţia luxemburgheză a arătat un interes sporit pentru evoluţiile de la graniţa estică a Alianţei. Discuţiile au vizat situaţia de securitate din regiune, în contextul războiului din Ucraina şi al incidentelor provocate de drone ruseşti care au căzut pe teritoriul NATO.
Potrivit Executivului, discuţiile au evidenţiat interesul Marelui Ducat de a-şi extinde parteneriatul cu ţara noastră. În prezent, Luxemburg este al nouălea cel mai mare investitor în România, iar colaborarea dintre cele două ţări s-a dezvoltat în domenii precum securitate cibernetică, tehnologie financiară, logistică şi apărare.
Preşedintele Wiseler a transmis că Luxemburg sprijină demersurile României pentru aderarea la OCDE şi consideră acest obiectiv important.
”Un capitol important al discuţiilor l-a reprezentat situaţia de securitate din regiune, în contextul războiului din Ucraina şi al incidentelor provocate de drone ruseşti care au căzut pe teritoriul NATO. Delegaţia luxemburgheză a arătat un interes sporit pentru evoluţiile de la graniţa estică a Alianţei. Marele Ducat a majorat semnificativ bugetul pentru apărare şi contribuie în România la Grupul de Luptă al NATO de la Cincu, urmând să continue sprijinul şi pentru Centrul European de Instruire a piloţilor F-16 de la Feteşti”, arată Guvernul în comunicatul oficial.
În continuarea discuţiilor despre securitate, a fost abordată şi relaţia cu Statele Unite. Prim-ministrul Bolojan a evidenţiat importanţa parteneriatului cu Statele Unite pentru NATO şi necesitatea unei repartizări echilibrate a responsabilităţilor între statele europene.
”O altă temă a dialogului a fost comunitatea românească din Luxemburg, bine integrată şi activă în domenii precum cel bancar, medical, IT şi educaţie. Premierul Ilie Bolojan a precizat că autorităţile române colaborează în mod constant cu cele luxemburgheze pentru gestionarea aspectelor care privesc cetăţenii români din Luxemburg”, precizează Executivul.
La întrevederea de astăzi a participat şi Mihai Jurca, şeful Cancelariei Prim-ministrului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







