Premierul Florin Cîţu a anunţat sâmbătă că îl susţine pe Dan Vâlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dan Vîlceanu a fost ales în iulie preşedinte al PNL Gorj. La acel moment, Cîţu declara: ”Dan este prietenul şi colegul meu, de când am intrat în Parlament, în 2016”.

”Felicitări! Dane, mulţumesc pentru tot sprijinul tău! Erai în echipa câştigătoare de mult timp! Câştigăm pe 25 septembrie! Câştigăm big time”, a scris atunci Cîţu pe Facebook.

Anterior, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că prim-ministrul trebuie sa se supună deciziei forurilor de conducere din PNL, care trebuie sa propună un nume pentru Ministerul Finanţelor publice.
Orban a afirmat că PNL are numeroşi specialişti în finanţe care pot ocupa această funcţie, însă nu avansat nume ale unor posibili miniştri.
"Eu am părerile mele, ştiu ce oameni de calitate avem şi în zona finanţelor avem mulţi oameni de calitate. Încă nu am avut o discuţie cu Florin Cîţu ca să aflu de la el ce preferinţe are el, în calitate de prim ministru. Cert este că va trebui să convocăm Biroul Politic Naţional să luăm decizia de desemnare a ministrului Finanţelor. Oricum nu am înţeles, la câţi specialişti de calitate avem în zona finanţelor, de ce a trebuit să prelungească atât de mult interimatul, pentru că noi avem oameni de calitate, buni profesionişti, liberali care sunt cunoscuţi, care puteau să gireze foarte bine... Şi aici mi s-a părut oarecum... Florin, fost ministru de Finanţe, probabil a dorit să se întoarcă cât mai mult la finanţe şi probabil exact în perioada rectificării ca să poarte rectificarea amprenta lui ca şi premier”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, la B1 Tv.

Întrebat ce se va întâmpla dacă premierul va refuza nominalizarea persoanei propuse de partid, liderul PNL a răspuns: "Trebuie să respecte decizia Partidului Naţional Liberal, este obligat, este premierul care reprezintă şi care este susţinut de PNL”.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.