Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că va avea discuţii în zilele următoare cu prefecţii, cu primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru accelerarea campaniei de vaccinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Voi avea în zilele următoare discuţii cu prefecţii, cu primarii, cu preşedinţii consiliilor judeţene, voi discuta şi cu Ministerul Educaţiei, pentru că e nevoie de toată lumea să se implice. Profesorii, în zonele rurale. Ştiţi foarte bine că liderii sau persoanele în care lumea are încredere sunt medic, profesor, preot, primar şi aşa mai departe, medicul de familie, dacă există în acea zonă. Deci, vom folosi toate aceste resurse”, a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, chestionat ce vor face guvernanţii pentru atingerea obiectivului de 5 milioane de persoane vaccinate până la sfârşitul lunii mai.

Şeful Executivului a reamintit că a avut o întâlnire bună marţi cu asociaţiile de pacienţi care au spus că se vor implica în campania de vaccinare.

„Organizaţiile neguvernamentale, UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, mergem pe toate fronturile pentru a ne asigura; şi, iarăşi spun, această ţintă de 5 milioane şi cea de 10 milioane nu reprezintă un moft, doar aşa, de a face un titlu de glorie. Nu, reprezintă un prag important pentru noi de a ne apropia, de a reveni la normalitate. E important pentru fiecare dintre noi să înţelegem că dacă vrem să revenim la normalitate, la viaţa pe care o aveam înainte de pandemie, trebuie să ne vaccinăm. Am pus aceste ţinte care coincid cu sezonul estival, cu perioada de vacanţe, în care cu toţii eram mai relaxaţi şi ne doream, ne dorim să revenim la această normalitate, şi eu cred că vom putea să revenim, aşa cum văd eu lucrurile”, a concluzionat premierul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.