Ministerul Afacerilor Externe anunţă, sâmbătă, că pregătirile pentru reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO sunt în toi, doar trei zile mai fiind până la debutulm evenimentului. Sălile Palatului Parlamentului sunt pregătite pentru întâlnirile oficiale, iar drapele şi logo NATO au fost amplasate pe străzile Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mai sunt doar zile până la debutul Reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 29 – 30 noiembrie 2022”, anunţă, sâmbătă, Ministerul de Externe.  

Evenimentul va fi găzduit, în numele României, de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu şi reprezintă prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei , la 24 februarie 2022. 

”La Palatul Parlamentului, unde va avea loc reuniunea, pregătirile sunt în linie dreaptă, iar importanţa organizării acestei reuniuni şi găzduirea sa la Bucureşti sunt puse în evidenţă şi pe străzile capitalei”, precizează MAE.  

Potrivit instituţiei, drapelele României şi cel al NATO sunt arborate la Arcul de Triumf şi pe principalele artere ale Bucureştiului. De asemenea, logo-ul Reuniunii este prezentat pe panouri electronice din oraş.  

În plus, Arcul de Triumf este iluminat în culoarea albastră.  

În mijloacele de transport STB rulează un material informativ ce prezintă pe scurt rolul NATO.  

Aceasta este prima reuniune în acest format organizată de România de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi al doilea eveniment formal NATO de nivel înalt găzduit de România, după Summitul de la Bucureşti din 2008.  

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, va ajunge, luni, la Bucureşti pentru a găzdui reuniunea, alături de ministrul Bogdan Aurescu. Stoltenberg va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis.  
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.