Prefectul de Sibiu, Adela Munteanu, a semnat, miercuri, ordinul privind încetarea mandatului primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Aceasta a fost declarată în incompatibilitate, printr-o sentinţă definitivă a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fodor a făcut parte, pe vremea când era viceprimar, din consiliile de administraţie a două unităţi de învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prefectul de Sibiu, Adela Munteanu, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că în cursul zilei a fost semnat ordinul privind constatarea încetării mandatului de primar al municipiului Sibiu a lui Astrid Fodor.

”Astăzi a fost semnat ordinul, astăzi a şi fost comunicat, atât persoanei, cât şi Consiliului Municipal. Acest ordin, potrivit legslaţiei în domeniu, poate fi contestat în termen de zece zile de la comunicare, la instanţa de contenios administrativ”, a declarat Adela Munteanu.

De altfel, primarul Astrid Fodor a anunţat deja că va contesta ordinul emis de prefectul de Sibiu.

În luna mai, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat sentinţa definitivă în procesul dintre Astrid Fodor şi Agenţia Naţională de Integritate, stabilind că, pe vremea când era viceprimar, Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a făcut parte din consiliile de administraţie a două unităţi de învăţământ.

În 2015, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat starea de incompatibilitate a lui Astrid Fodor, pentru perioada 2012 – 2014, când a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional ”Samuel von Brukenthal” şi cel al Grădiniţei nr. 37, deşi era şi viceprimar.

Astrid Fodor a fost unul dintre viceprimarii lui Klaus IOhannis, la la prluarea mandatului de prşedinte, a fost primar interimar. În 2016, a fost aleasă din partea Forumului Democrat al Germanilor din Româna. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.