Prefectul de Galaţi, Gabriel Avrămescu, a fost eliberat din funcţie, el fiind numit preşedinte interimar al PNL Buzău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În şedinţa de Guvern de joi seară, prefectul de Galaţi, Gabriel Avrămescu, care deţine acest post din decembrie 2019, a fost eliberat din funcţie, în locul său fiind numit subprefectul Eugen Hristache.

După ce a fost eliberat din funcţia de prefect, Avrămescu a fost numit preşedinte interimar al PNL Buzău, el urmând a se ocupa de filiala judeţeană rămasă fără preşedinte după demisia lui Cristi Romanescu.

Imediat după alegeri, Romanescu şi-a dat demisia din fruntea PNL Buzău din cauza rezultatelor slabe obţinute de organizaţia buzoiană la alegerile locale.

La scrutinul din 27 septembrie, PNL Buzău a obţinut 10 primării din totalul de 87, în timp ce candidatul PNL la Primăria Buzău, dr. Adrian Zoican, s-a clasat pe locul doi, dar având un scor electoral de 10 ori mai mic decât candidatul PSD, primarul Constantin Toma.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.