Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat dur declaraţia propusă de Călin Popescu Tăriceanu de reafirmare a rolului şi prestigiului Parlamentului, despre care a spus că se încadrează perfect în ipoteza ”drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, deoarece în loc să servească scopului de întărire a rolului şi credibilităţii Parlamentului, declaraţia lui Tăriceanu nu face altceva decât să respire autarhism şi intoleranţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Proiectul de declaraţie supus dezbaterii se încadrează perfect în această nefericită ipoteză. Suntem total de acord cu întărirea rolului, credibilităţii şi prestigiului Parlamentului. Problema este că proiectul de declaraţie nu serveşte acestui scop”, a declarat Cătălin Predoiu de la tribuna Parlamentului.

Prim-vicepreşedintele PNL a enumerat defectele, în opinia sa, ale proiectului de declaraţie, printre care intoleranţa puterii legislative faţă de puterea judecătorească şi, totodată, lupta Parlamentului pentru supremaţie în raport cu preşedinţia. ”Metoda e cooperarea, măsura e moderaţia. Acest proiect nu respiră cooperare, ci autarhism şi intoleranţă, musteşte de excese”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

Cătălin Predoiu a criticat majoritatea parlamentară pentru că foloseşte dublul limbaj. ”De ce Parlamentul s-a dat după colţ şi a lăsat Guvernul să defileze cu boroboaţa OUG 13?”, s-a întrebat liberalul.

Prim-vicepreşedintele PNL le-a mai transmis parlamentarilor din arcul guvernamental că, dacă vor respect din partea preşedintelui României, să nu mai părăsească sala când vorbeşte şeful statului, iar dacă vor respect din partea Justiţiei, să nu mai adopte legi care să afecteze lupta anticorupţie.

”PNL respinge acest proiect de declaraţie care nu face decât să decredibilizeze pe alocuri instituţia parlamentară”, a conchis Cătălin Predoiu.

Pe ordinea de zi a plenului comun de miercuri se află proiectul unei declaraţii, iniţiate de către preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care Parlamentul îşi reafirmă ”supremaţia politică”. 

"Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice şi se arată decis să-şi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi revin prin Constituţie. (...) Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească cu toate componentele ei", se arată în documentul care a fost dat publicităţii pe 13 februarie.

Călin Popescu Tăriceanu se lansează şi într-o critică la adresa preşedintelui, care, prin modul direct de alegere, "a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim şi mai reprezentativ decât Parlamentul.

"Nimeni şi în nicio materie nu-şi poate aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului. (...) Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele României, fie CSM, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului", se mai spune în document, cu referire la disputele generate de către adoptarea OUG 13/2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.