Şase dintre cei 16 viitori parlamentari care vor reprezenta Prahova fie nu au nicio legătură cu judeţul, fiind politicieni veniţi din alte judeţe, fie oameni care s-au născut în judeţ, dar s-au stabilit în alte părţi. Printre viitorii deputaţi şi senatori de Prahova se numără fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, apropiat al familiei lui Mircea Cosma, fostul ministru al Mediului, aflat la al şaselea partid, liderul USR Prahova care îi acuză de hoţie pe unii dintre viitori colegi de parlament liberali. Tot Prahova trimite în Parlament, sub sigla PNL, pe actualul ministru al justiţiei, coleg cu un condamnat penal scăpat de sentinţa pentru corupţie în urma demersurilor făcute de membri ai PSD privind justiţia, dar şi un avocat care a vorbit zeci de ore la televizor, dar a tăcut patru ani în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform calculelor partidelor, PSD şi PNL au obţinut, în urma scrutinului de duminică, acelaşi număr de parlamentari – câte patru deputaţi şi câte doi senatori – deşi PSD a câştigat alegerile în acest judeţ.
Lista liberalilor care vor reprezenta Prahova în noul legislativ este formată în majoritate de lideri – pe plan naţional sau local - ai fostului PD-L. Iar din şaşe parlamentari liberali, doar trei sunt prahoveni. 
CITEȘTE ȘI Şapte parlamentari din Timiş au obţinut un nou mandat consecutiv, alţi şase merg pentru prima dată în Parlament/ Un pilot de avioane supersonice, un fost premier şi un controlor de trafic într-o gară din Londra, printre parlamentari

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va fi deputat de Prahova, după ce organizaţia liberală din acest judeţ i-a oferit primul loc pe lista de candidaţi la scrutinul de duminică. Predoiu, de profesie avocat, a mai deţinut funcţia de ministru al Justiţiei în guvernele conduse de Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu şi a fost, interimar, premier şi ministru al Afacerilor Externe. În 6 decembrie el a votat la Ploieşti susţinând că şi-a exprimat votul „cu gândul la prahoveni”. În campania electorală, Predoiu a postat pe Facebook o fotografie cu mesajul „şedinţă de campanie despre proiecte guvernamentale şi parlamentare pentru dezvoltarea judeţului Prahova”, fotografie în care apar mai mulţi candidaţi ai PNL Prahova şi preşedintele filialei judeţene, Iulian Dumitrescu, care deţine şi funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Prahova. Imaginea a stârnit dispute politice, întrucât a fost realizată în biroul preşedintelui CJ Prahova din instituţie, acesta fiind acuzat că în loc să lucreze, face şedinţe de campanie la nici două luni de când a fost ales. 

CITEȘTE ȘI În Buzău, doar doi deputaţi şi doi senatori au obţinut noi mandate de parlamentari/ Un fost jurnalist, un fost prefect, dar şi un militar ieşit la pensie, printre noii parlamentari

Deputat de Prahova va fi şi George Ionescu. Fost om de afaceri, Ionescu şi-a început cariera politică în PSD şi începe al treilea mandat de deputat.

Actualul ministru al Justiţiei va împărţi decizia politică şi pe cea privind adoptarea de acte normative cu un condamnat penal pentru trafic de influenţă, a cărui sentinţă a fost anulată în baza deciziei CCR referitoare la neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie. Fost preşedinte al PNL Prahova şi fost deputat, Mircea Roşca se întoarce în Parlament după ce a reuşit să obţină anularea condamnării pentru trafic de influenţă, iar dosarul în care a fost trimis în faţa instanţei de către DNA se rejudecă de la zero. 
CITEȘTE ȘI Două-treimi dintre actualii parlamentari de Iaşi n-au mai intrat în noul Parlament. Liberalii mizau pe şapte aleşi, dar vor avea doar patru, în timp ce USR-PLUS şi PSD au şansa să trimită câte cinci parlamentari

La redistribuire poate primi un nou mandat de deputat, tot din partea PNL, şi actualul deputat Răzvan Prişcă. Venit din Arad pentru a candida pe lista de la Prahova în urmă cu patru ani, Prişcă, de profesie avocat, este unul dintre cei pe care partidul îi trimite în emisiunile televizate pentru a prezenta punctele de vedere ale liberalilor în comunicarea publică. Paradoxal însă, în Parlament, Răzvan Prişcă a vorbit, conform datelor furnizate de site-ul Camerei Deputaţilor, fix 8 minute şi 8 secunde în cei patru ani ai mandatului care se încheie. Iar jumătate din acest timp l-a folosit pentru a se adresa lui Carmen Dan, la o lună de la protestul din 10 August 2018, din Piaţa Victoriei. Printre altele, parlamentarul liberal îi transmitea ministrului Afacerilor Interne de la acea vreme: „Ce nu înţeleg, totuşi, e ce vorbiţi dumneavoastră cu domnul Dragnea, când vorbiţi”. Prişcă a avut, în Parlament, inclusiv intervenţii de o secundă, în care a spus doar „pentru” la votul unui proiect de act normativ. 

CITEȘTE ȘI Brăila: Trei actuali parlamentari, un fost prefect şi fin al lui Mihai Tudose ar urma să reprezinte judeţul în Parlament

Prima pe lista pentru Senat a PNL, Roberta Anastase începe, la nici 45 de ani, al patrulea mandat de parlamentar. Ea a fost, începând cu 2008, deputat, iar între 2008 şi iulie 2012 a deţinut funcţia de preşedinte al Camere Deputaţilor. În această calitate, Anastase s-a aflat în centrul unui scandal în anul 2010, când a fost acuzată că a numărat peste 170 de opţiuni la votul privind o lege a pensiilor, deşi în sală se aflau puţin peste o sută de persoane. La acel moment pe numele lui Anastase a fost depusă o plângere penală, iar la mai puţin de un an Ministerul Public anunţa că s-a decis neînceperea urmăririi penale în acel caz. 

CITEȘTE ȘI Ministrul Dezvoltării, şeful Cancelariei premierului, doi actuali parlamentari, un medic şi un consilier judeţean ar urma să obţină mandate de parlamentar de Vrancea/ Un alt mandat ar putea reveni fie unui director din ARR, fie unui poliţist pensionat

Al doilea senator PNL de Prahova va fi Alexandru Nazare, fost membru PD-L. Nazare a fost ministru al Transporturilor, pentru o scurtă perioadă, în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi în Ministerul Finanţelor Publice în perioada 2010 - 2012. Născut în Oneşti, fost deputat de Brăila, Nazare şi-a găsit un loc considerat eligibil pe listele PNL Prahova, el obţinând mandatul, conform calculelor partidelor, după redistribuirea voturilor.

După ce a pierdut alegerile locale în favoarea PNL, PSD redevine primul partid în preferinţele electoratului prahovean la parlamentarele din 6 decembrie. Patru dintre cei şase viitori parlamentari de Prahova ai PSD sunt parlamentari în funcţie.
Nou intrat în Parlament va fi preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader. Cunoscut drept un apropiat al familiei fostului lider local Mircea Cosma, Toader şi-a început ascensiunea politică după ce au început problemele legate de dosare penale ale lui Cosma şi ale fiului acestuia, Vlad Cosma. Astfel, într-un timp scurt, tânărul Bogdan Toader a ajuns, la nici 40 de ani, preşedinte al PSD Prahova şi al Consiliului Judeţean Prahova. La alegerile locale din 27 septembrie a pierdut cursa pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean, alegând că deschidă lista de candidaţi  pentru Camera Deputaţilor.
Deputat din partea PSD Prahova va fi şi  fostul judecător al CCR Simona Maya Teodoroiu, fost secretar de stat, agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul MAE. Teodoroiu a fost numită în această funcţie de către fostul premier Viorica Dăncilă şi a fost revocată prin decizie a succesorului acesteia, Ludovic Orban. Fără a avea vreo legătură cu politica locală, Teodoroiu a primit un loc eligibil pe lista de la Prahova.
Tot nou intrată în PSD, Graţiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului în guvernele PSD-ALDE, a reuşit şi ea să obţină un nou mandat de parlamentar, al patrulea. Ea a intrat în Camera Deputaţilor în decembrie 2007, iar începând cu 2008 a avut trei mandate de deputat complete, urmând a-l începe pe al patrulea sub sigla unui nou partid. Gavrilescu a trecut prin PUR, PNL, ALDE, Forţa Naţională, PPU-SL, iar în perioada dintre alegerile locale şi cele parlamentare s-a înscris în PSD şi a obţinut un loc eligibil pe lista de candidaţi. Surse politice afirmă că Gavrilescu ar fi fost susţinută de conducerea centrală a partidului, spre nemulţumirea unora dintre membrii vechi ai PSD Prahova.
Deputatul în funcţie Rodica Paraschiv, fost funcţionar public în Consiliul Judeţean Prahova, fost subprefect şi fost prefect de Prahova, obţine al doilea mandat din partea PSD. În cei patru ani în care a fost deputat, Paraschiv a vorbit în Parlament mai puţin de 50 de minute, a depus patru declaraţii politice în scris, două interpelări şi o întrebare.
Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Radu Oprea începe al doilea mandat de parlamentar. Fost prefect al judeţului, dar şi fost om de afaceri cu activităţi în diverse domenii, Oprea a fost trimis în judecată într-un dosar de evaziune fiscală, dar completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat mai multe nereguli în rechizitoriu.
”O instanţă a României, camera preliminară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat, a considerat că eu nu trebuie să fiu trimis în judecată. Rechizitoriul a fost anulat ca nelegal” declara Oprea, în 2018, pentru News.ro.
Deputatul PSD Laura Moagher-Fulgeanu va fi şi ea senator din partea PSD Prahova. Moagher-Fulgeanu ş-a început cariera politică pe vremea când era foarte tânără, ea activând în Partidul Noua Generaţie, fondat de George Becali.
Ea a atras atenţia prin faptul că în CV-ul completat pentru site-ul Camerei Deputaţilor nu a trecut numele universităţii pe care a absolvit-o, precizând doar că a terminat facultatea de drept la zi şi nu a trecut nici numele firmelor private pentru care a lucrat, în schimb descrie pe larg, activitatea pe care a prestat-o atunci când s-a angajat la Primăria Ploieşti.
Tot ea a promovat, ca deputat, o lege care prevede includerea Ploieştiului şi a comunelor limitrofe pe lista zonelor afectate de poluare pentru care vârsta de pensionare este redusă cu doi ani. În perioada premergătoare alegerilor parlamentare, Moagher-Fulgeanu s-a făcut remarcată prin faptul că a mers în teritoriu pentru a distribui măşti faciale, deputata făcând acest gest în condiţiile în care ea însăşi purta masca de protecţie lăsată sub barbă, fără a a avea acoperite nici nasul, nici gura. 
USR – PLUS urmează să trimită în Parlament, din partea judeţului Prahova, doi deputaţi şi un senator. 
Primul pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor a fost, din partea PLUS, Andrei Răzvan Lupu, absolvent de Drept şi SNSPA, doctorand în domeniul dreptului constituţional european, cadru didactic al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde predă drept constituţional. A intrat în politică recent, locuieşte în Bucureşti şi a candidat pe primul loc în Prahova pentru Camera Deputaţilor în condiţiile în care algoritmul USR-PLUS a stabilit că în acest judeţ PLUS va avea primul loc pe lista pentru camera inferioară a Parlamentului.
Al doilea deputat USR de Prahova va fi preşedintele filialei judeţene, Mihai Poliţeanu. Poliţeanu conduce o filială care s-a remarcat, la un moment dat, prin critici aduse PNL, după care, la alegerile locale, USR Prahova a făcut alianţă cu PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, cele două formaţiuni având liste comune de candidaţi, iar USR renunţând la a avea candidat pentru preşedinţia CJ Prahova.  După alegerile locale, atacurile USR la adresa PNL Prahova au fost reluate. Mihai Poliţeanu a reacţionat dur după o emisiune televizată a liberalului Mircea Roşca, liderul USR susţinând că unii liberali „atacă USR pe motive religioase, în timp ce ei umblă cu o Cruce în stânga, în timp ce cu dreapta fură” şi  numindu-l pe fostul preşedinte al PNL Prahova „penalul, MIRCEA ROŞCA, alt HOŢ care face paradă non-stop de Biblie”.
Senator din partea USR-PLUS în Prahova va fi Aurel Oprinoiu, manager în cadrul unei mari companii de prelucrare a tutunului. El a candidat la alegerile parlamentare şi în urmă cu patru ani, fără a obţine un mandat, iar la alegerile locale din 27 septembrie a fost candidat pentru primăria Târgşoru Vechi. Oprinoiu are 48 de ani şi este de profesie economist. 
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a obţinut un mandat de deputat în judeţul Prahova. Acesta va fi Adrian George Axinia. Potrivit newsweek.ro, Axinia a raportat în declaraţia de avere un venit de 3000 mediu de lei lunar şi este partener de afaceri cu Daniela Luciana Axinia, care are mai multe firme, la una dintre ele fiind angajat şi co-preşedintele AUR, George Simion.
Alegerile parlamentare din 6 decembrie scot de pe scena politică pe unii politicieni cu state vechi n Prahova. Este cazul senatorului în funcţie Emanoil Savin care a semnat, dar nu a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă, iar apoi a votat învestirea Guvernului Orban şi căderea aceluiaşi guvern prin moţiune de cenzură. Savin, care a fost timp de trei mandate primar al staţiunii Buşteni de pe Valea Prahovei, a candidat pentru Camera Deputaţilor pe listele Partidului Ecologist Român, însă formaţiunea sa nu a reuşit să obţin nici 2% din voturile prahovenilor care au mers la urne.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.