Liderul Pro România Victor Ponta a anunţat miercuri,după întâlnirea cu premierul desemnat Ludovic Orban, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota noul guvern, pentru că el nu crede în soluţia unui Guvern fără majoritate parlamentară. Premierul desemnat, Ludovic Orban, spune că se aştepta la poziţia liderului PRO România, Victor Ponta, menţionând că nici nu şi-ar dori să guverneze împreună cu acesta. "Asta nu înseamnă că şansele de a reuşi învestitura Guvernului nu rămân în picioare, continuăm negocierile, individuale", afirmă Orban. El menţionează că sunt peste 25 de parlamentari cu care s-au purtat discuţii şi care ar putea fi convinşi să voteze învestitura Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Orban: Mă aşteptam la această poziţie. Asta nu înseamnă că şansele de a reuşi învestitura Guvernului nu rămân în picioare, continuăm negocierile, individuale. Sunt peste 25 de parlamentari cu care am purtat discuţii, ar putea fi convinşi să voteze învesti

”Să guvernezi fără majoritate şi cu cinci partide, ALDE, PMP, UDMR, USR care au interese total diferite şi nu se înţeleg nici măcar pe ceea ce vor să anunţe, va fi foarte dificil, dar sper să reuşească. Ne-am înţeles pe un singur lucru, vom susţine cei de la Pro România alegeri anticipate pentru Parlamentul României. Se pot realiza şi au şi sens pentru binele nostru al tuturor să le facem odată cu cele locale sau oricum în aceeaşi perioadă, în aşa fel încât în luna mai sau iunie România să ştie foarte clar cine e primar, cine e preşedinte de Consiliu Judeţean, cine e parlamentar, cine e prim-ministru şi Guvern, să nu stăm tot anul viitor, un an de criză, în mod evident, în alegeri pentru că ăsta e un lucru foarte rău. Sunt la al patrulea mandat, nu am votat decât guverne în care am crezut că au toate datele să reuşească. De exemplu, nu am votat Guvernul Cioloş, cum l-au votat foştii mei colegi de la PSD şi nu mi-a părut rău niciodată că nu l-am votat. Nu vom vota acest guvern al domnului Orban PNL şi probabil că şi de data asta vom avea dreptate”, a declarat Ponta după întâlnirea cu premierul desemnat, ultima din seria negocierilor pentru a obţine susţinere pentru noul Guvern.

În ceea ce priveşte prezenţa parlamentarilor Pro România în plen la votul de învestitură, Ponta a precizat că va urma o decizie pe această temă.

”O să discutăm acest lucru”, a precizat liderul Pro România.
 
Întrebat dacă nevotând noul guvern este menţinută pe Viorica Dăncilă premier interimar, Ponta a răspuns: ”Noi am votat pentru moţiunea de cenzură pentru că Guvernul Dăncilă era un guvern incapabil să rezolve problemele ţării. Asta nu înseamnă că o să votăm un alt guvern pe care nu-l considerăm bun O să votăm atunci când considerăm că un guvern răspunde aşteptărilor electoratului nostru. Dacă am rezistat trei ani la toate ameninţările şi presiunile inclusiv mediatice ale PSD, mai rezistăm şi acum, ne-am obişnuit să rezistăm.  Nu există un guvern Dăncilă în acest moment, există o grupare oarecum infracţională care încă mai stă la Palatul Victoria şi cred că dacă cei de la PNL doresc cu adevărat să schimbe această grupare de acolo, trebuie să vină cu o soluţie sustenabilă, competentă şi un proiect serios. Proiectul că vine PNL-ul cu 100 de parlamentari şi poate să guverneze mai bine, noi nu credem în el”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.