Victor Ponta a anunţat joi că Pro România şi ALDE vor avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare din 6 decembrie şi a precizat că este convins că „oamenii care vor fi aleşi într-un singur partid care se va numi Pro România Social-Liberal pot să blocheze un drum drept spre prăpastie”. La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că nu va fi paritate în lista pentru alegerile parlamentare şi ci 60% Pro România şi 40% ALDE. Lista la Camera Deputaţilor va fi deschisă de Victor Ponta, iar cea la Senat de Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vreau şi cred că putem să construim în jurul acestei echipe Pro România cu sprijinul tuturor celor de la ALDE o alternativă şi o forţă capabilă să lupte şi să se opună măsurile greşite pe care le are Guvernul PNL şi aliaţii săi. Mă bucur că întreaga conducere a ALDE a fost de acord să unim forţele pe care le avem. Nu sunt nişte forţe uriaşe dar experienţa şi de guvernare comună ne va permite să venim cu soluţii şi cu oameni. Din păcate PSD nu a vrut şi nu vrea să fie un partener în Opoziţie faţă de preşedintele Iohannis şi de Guvernul PNL. Au făcut şi merg în continuare pe idee de blat, au decis să fie un sac de box. Vreau să vă confirm că şi eu şi Călin Popescu Tăricenau ne-am dorit şi la locale şi la parlamentare să facem o forţă comună, o alianţă prin care să dăm jos Guvernul Orban. De la PSD au venit voci care ne-au arătat că nu vor să câştire, vor să piardă şi pe 6 decembrie, să facă non-combat”, a declarat Victor Ponta joi într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că la nivel local reprezentanţii Pro România şi ALDE în consiliile judeţene şi locale vor face echipă în mod natural.

„Un singur lucru mai vreau să vă spun. În momentul în care am decis să ne unim forţele am pornit de la ideea că avem curajul, ceea ce lipseşte unor lideri PSD. Avem şi experienţa scoaterii României din criză în 2012 şi vom avea o abordare, un discurs, soluţii radicale fără niciun fel de compromisuri şi fără blaturi pe care liderii PSD le fac în continuare. Am luat decizia de a avea candidaţi comuni cu ALDE la alegerile parlamentare. Sunt convins că atât la Pro România, cât şi la ALDE, oamenii care vor fi aleşi într-o singură echipă Pro România, într-un singur partid care se va numi Pro România Social Liberal pot să blocheze un drum drept spre prăpastie. Vreau să ne unim forţele pe plan local, acolo unde în cele mai multe judeţe din ţară, consilii locale sunt fie reprezentanţi de la Pro România, fie de la ALDE, care vor forma în mod natural o echipă. După 6 decembrie putem să îi oprim, să le stricăm planurile şi să salvăm România de o nouă criză”, a precizat Ponta.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a explicat că unirea forţelor Pro România şi ALDE vin şi în contextul în care cele două mari partide pe scena politică, PNL şi PSD, au arătat o dorinţă manifestă de a înlătura formaţiunile politice mai mici.

„Astăzi organismele statutare ale Pro România şi ale ALDE au decis simultan să pornim la un drum împreună, să creăm o forţă politică mai puternică, să ne unim resursele, având în vedere că pe scena politică românească în ultima perioadă s-a constatat o puternică polarizare între cele două partide mari, o radicalizare a discursului politic şi o dorinţă manifestă ale partidelor mari de a elimina de pe scena politică partidele mai mici. Eu cred că e o decizie bazată pe experienţa noastră politică şi pe realităţile cu care suntem confruntaţi. Sperăm să putem construi o forţă de factură social liberală, pentru că există grave derapaje ale actualei puteri”, a declarat Tăriceanu.

Acesta a mai spus că nu va fi paritate pe lista candidaţilor noului partidul Pro România Social-Liberal la parlamentare.

„Nu, nu va fi paritate. Am avut nişte discuţii premergătoare acestui moment şi cred că trebuie să folosim criterii obiective şi va fi luat în calcul scorul şi performanţa la alegerile locale. Reparţia pe liste va fi 60% - 40% Pro România – ALDE. Domnul Ponta la Camera Deputaţilor şi eu la Senat”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.