Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta a declarat duminică seara, la Antena 3, că există posibilitatea ca moţiunea de cenzură să nu mai fie dezbătută şi votată miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, deoarece mai mulţi social-democraţi îşi doresc să se găsească o soluţie pentru a nu se mai ajunge în situaţia aceasta. Deputatul a ţinut să precizeze că, în opinia sa, mulţi dintre parlamentarii care au semnat moţiunea nu o vor şi vota.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Miercuri, probabil, va fi moţiunea de cenzură pentru că eu cred că, dincolo de o persoană – Liviu Dragnea - toţi cei din conducerea PSD şi am vorbit cu ei şi vorbesc, e normal, îşi doresc să găsească o soluţie până miercuri”, a afirmat Victor Ponta, întrebat de ce crede că există posibilitatea ca moţiunea de cenzură să nu mai fie votată miercuri.

Fostul premier a susţinut că Liviu Dragnea „i-a făcut cadou (lui Klaus Iohannis – n.r.) această criză politică”.

Întrebat dacă există posibilitatea să fie o discuţie între Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea, secretarul general al Guvernului a răspuns negativ, în condiţiile în care liderul PSD reprezintă trecutul în partid.

„Nu cred că va fi aşa ceva (o discuţie Grindeanu – Dragnea – n.r.) pentru că e foarte clar ceea ce reprezintă Sorin Grindeanu în PSD, practic, e opusul a ceea ce reprezintă Liviu Dragnea. Liviu Dragnea este trecutul PSD-ului, ştiţi stilul ăla baron local. În momentul în care a vrut să fie mai mult decât ceea ce este el, lucrurile au mers prost”, a răspuns social-democratul.

Victor Ponta şi-a exprimat încrederea că, „din cei care au semnat moţiunea, vor fi destui care nu votează”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.