Liderul Pro România, fostul preşedinte al PSD Victor Ponta, le transmite social-democraţilor că acum este cazul să se apucaţi să guverneze bine chiar de mâine, pentru că altfel e jale şi pentru ei şi pentru noi toţi.
„V-aţi ales - foarte bine ; gata cu “Epoca şi Echipa Dragnea” - f bine ; votul a fost democratic - f bine ; gata cu “Statul Paralel” şi “Europa e de vină” - f bine ! Acum e cazul să vă apucaţi să guvernaţi bine - chiar de mâine - nu mai puteţi da vina pe nimeni ! Că altfel e jale - şi pentru voi şi pentru noi toţi!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.
Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD, la congresul extraordinar al partidului, în timp ce Eugen Teodorovici a devenit preşedinte executiv, iar Mihai Fifor - secretar general. Viorica Dăncilă este prima femeie care devine preşedinte al PSD.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.