Fostul premier Victor Ponta susţine că Liviu Dragnea este omul unui grup de interese Israel-Ungaria şi probabil Rusia, care îl finanţează - inclusiv consultanţii, vizitele externe - şi care va primi tot gazul din Marea Neagră, Hidroelectrica, Aeroportul Otopeni, Transgaz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dragnea acum e prins de o maşinărie, de un grup de interese şi din România şi din afară, în special Israel, Ungaria. E prins de un grup de oameni care vor să facă bani mulţi în România. E omul lor, l-au prins total, care îi plătesc vizitele în America, care îi aduc consultanţii, care îi aduc chestia cu Fondul Suveran care trebuie să ne ia tot, care l-au convins pe Dragnea o chestie incredibilă - să semnezi deja că tot gazul din Marea Neagră îl dă la două firme ungureşti care de fapt sunt Israel-Budapesta şi or fi probabil şi Moscova”, a afirmat Victor Ponta într-un interviu la stiripesurse.ro.

Fostul premier a susţinut că ”fluxul este aşa: Israel-Budapesta-Moscova, cu centrul la Liviu Dragnea”.

”Banii aceia îl susţin pe el, ca el să le dea mai departe, să le dea lucruri importante, nu doar gazul. În momentul în care o să se facă Fondul Suveran, Hidroelectrica, Aeroportul Bucureşti, Transgaz, toate vor trece în mâini private, şi nu în mâini româneşti. Veţi vedea fonduri de investiţii Israel-Ungaria-Rusia. Or, asta numai Liviu Dragnea poate să o facă, că nimeni altcineva. Nu poate să o facă nici Iohannis, nici Ponta”, a declarat fostul premier.

Preşedinele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că aşteaptă cât mai repede ca Ministerul de Externe să trimită propunerea de ambasador al României în Israel, afirmând că premierul şi coaliţia de guvernare vor avea şi ei un cuvânt de spus.

Dragnea i-a transmis ministrului de Externe, şi sâmbătă, în discursul susţinut la Congres, solicitarea de a face cât mai repede propunerea pentru ambasador în Israel.

România nu mai are ambasador în Israel de mai bine de un an, când Andreea Păstârnac a fost numită pe un post de ministru în Cabinetul Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.