PNL susţine organizarea referendumului privind modificarea Constituţiei în luna aprilie, la fel ca PSD

PNL susţine organizarea referendumului privind modificarea Constituţiei în luna aprilie, la fel ca PSD
PNL susţine organizarea referendumului privind modificarea Constituţiei în luna aprilie (FOTO: Inquam Photos/ Cornel Putan)

Biroul Politic Naţional al PNL a decis să susţină organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei pentru definirea familiei în luna aprilie, în contextul în care PSD a anunţat că ar susţine acest referendum în luna aprilie sau mai.

”Au fost argumente de susţinere a ceea ce înseamnă solicitarea Coaliţiei pentru familie. În interiorul programului politic, suntem oamenii care avem ca reper familia. (....) Există o estimare pentru luna aprilie.(pentru referendum - n.r.). (...) S-a calculat cu începerea noului legislativ din luna februarie se poate realiza un referendum pe ceea ce există astăzi ca solicitarea a Coaliţiei pentru famialie s-ar putea realiza un astfel de referendum în aprilie, cu o bugetare a noului Guvern. Există în acest moment această definiţie în lege. O duci o lege în Constituţie. A fost o solicitare a 3 milioane de români”, a spus şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Digi 24, că ar vrea ca referendumul pentru introducerea în Constituţie a definiţiei familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie să aibă loc cel târziu în primăvara anului viitor, în aprilie sau mai, pentru ca problema să capete o soluţie sau alta înainte ca dezbaterea să provoace dispute prea mari în societate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră