Liberalii au transmis că PSD reuşeşte să compromită, prin toxicitatea alegerii lui Florin Iordache, o nouă instituţie fundamentală în statul român - Consiliul Legislativ. „Nu există sfidare mai mare decât aceea de a-l pune paznic asupra legislaţiei României pe cel care a făcut tot posibilul pentru a hăcui legislaţia în domeniul justiţiei, un adevărat torţionar al statului de drept, servitorul de încredere al lui Liviu Dragnea”, arată reprezentanţii PNL, într-un comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Alegerea lui Florin Iordache arată că PSD nu a înţeles absolut nimic din mesajul pe care l-a primit din partea românilor la urne. Sinecurismul este o boală veche a PSD, care se vrea a fi mascată prin încercarea eşuată din aceste zile de a confecţiona imaginea unui partid care s-ar reforma. Dovada faptului că PSD rămâne un partid retrograd, toxic şi nereformabil este tocmai susţinerea lui Florin Iordache în poziţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, înainte chiar de a corecta cadrul legislativ al acestei instituţii şi cu speranţa de a obţine un mandat pe viaţă şi de a profita de configuraţia actuală a Parlamentului. Legea de funcţionare a Consiliului Legislativ va trebui revizuită”, transmite PNL, într-un comunicat de presă.
 
Sursa citată a precizat că PNL îi asigură pe români că, odată cu alegerile parlamentare din 6 decembrie, „vor putea fi deparazitate toate instituţiile statului în care PSD şi-a plantat oameni precum Florin Iordache în favoarea celor care într-adevăr fac cinste funcţiei publice”.
 
„România are nevoie de corectarea tuturor derapajelor produse în această perioadă de actualul Parlament, compromis şi expirat, dominat de PSD, iar PNL este partidul care va face aceste reforme îndelung aşteptate”, a adăugat sursa menţionată.
 
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit de marţi numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ. Pentru funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost votat George Edward Dircă, senator USR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.