Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda i-a trimis lui Nicuşor Dan o scrisoare deschisă în care îi cere candidatului USB la Primăria Generală să facă publice numele oamenilor de afaceri care au făcut donaţii Uniunii Salvaţi Bucureştiul, scrioarea lui Preda survenind după publicarea de către Nicuşor Dan a sumelor primite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Stimate domnule preşedinte, ca şi conducător al unui partid politic, toate cheltuielile din campania pre-electorală şi electorală trebuie prezentate aşa cum este prevăzut în lege, nu din doi în doi şi cu ochii în tavan. Am văzut astăzi că aţi făcut publice nişte sume de bani, pe care spuneţi că le-aţi cheltuit în pre-campanie, mai exact 128.805 de euro, şi le solicitaţi contracandidaţilor să facă şi ei publice sumele primite” îşi începe Cezar Preda scrisoarea către Nicuşor Dan.

Purtătorul de cuvânt al PNL a invocat apoi un interviu al lui Nicuşor Dan din 12 aprilie în care acesta afirma că, până la acea dată, strânsese peste 600.000 de lei având promisiuni că va primi sume până la 900.000 de lei. Tot atunci, Nicuşor Dan spuna că banii au venit de la oameni de afaceri.

”E clar totul şi nelămurit? Domnule preşedinte de partid politic, unde este transparenţa, de ce ascundeţi numele celor 5-6 oameni care vă finanţează?”, îl întreabă Cezar Preda pe candidatul USB.

”Credem că bucureştenii au dreptul să afle nu numai cum aţi făcut aceste cheltuieli de pre-campanie, ci şi să analizeze cum aţi făcut plângerile penale cu privire la unele hotărâri ale CGMB, care a fost motivul pentru care v-aţi retras plângerile înainte de primul termen de instanţă, cum şi de cine au fost sponsorizate activităţile dumneavoastră de fost ONG-ist. Sunteţi dator în faţa bucureştenilor cu aceste explicaţii acum, la debutul campaniei electorale”, scrie Preda.

În ce priveşte solicitarea lui Nicuşor Dan ca principalii săi contracandidaţi, Cătălin Predoiu şi Gabriela Firea, să facă şi ei publice cheltuielile pentru precampania electorală, Preda susţine că Predoiu nu are ce răspuns să dea pentru că nu a avut precampanie.

Conform unui comunicat al lui Nicuşor Dan remis News.ro, acesta a obţinut până joi donaţii în valoare de 782.296 lei (aproximativ 174.000 euro).

Donaţiile au fost realizate prin contract notarial şi prin platforma online Salvatorii.ro, prin care orice cetăţean român poate face o donaţie care susţine campania pentru câştigarea alegerilor la Primăria Bucureştiului.

Potrivit sursei citate, 706.500 lei au fost obţinuţi prin contract notarial, în timp ce platforma online a adus până în prezent 75.796 lei. Donaţiile online au variat între 10 şi 10.000 de lei.

”Astăzi începe oficial campania electorală şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au donat până acum şi care ne susţin pentru câştigarea alegerilor. Vom publica în continuare sumele pe care le vom primi şi le cer Gabrielei Firea şi lui Cătălin Predoiu să facă la fel. E un gest firesc de respect pentru oamenii cărora le cer votul”, declară Nicuşor Dan, potrivit comunicatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.