Cinci mari investitori şi-au exprimat interesul faţă de Liberty Galaţi, trei dintre aceştia analizând deja perspectiva de a investi în combinat, anunţă vineri Executivul, după şedinţa Comitetului Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galaţi SA şi Liberty Tubular Products Galaţi SA., în care a fost prezentat noul plan de restructurare pentru Liberty Galaţi.. Procedura de negociere directă cu investitorii se va desfăşura în următoarele şase luni, perioadă în care a fost prelungită plata celor 2400 de angajaţi activi ai combinatului, din Fondul pentru creanţe salariale de la Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Forţă de Muncă.
”Prim-Ministrul României, Luca Niculescu, a convocat, astăzi, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galaţi SA şi Liberty Tubular Products Galaţi SA., pentru a identifica soluţiile necesare salvării locurilor de muncă şi a capacităţilor de producţie. În cadrul Comitetului, coordonat de Viceprim-ministrul Marian Neacşu, administratorii concordatari au prezentat noul plan de restructurare al Combinatului Siderurgic Galaţi. Având în vedere importanţa strategică a acestui obiectiv economic şi determinarea Guvernului de a întreprinde toate masurile necesare, Comitetul a recomandat creditorilor aprobarea planului”, informează Executivul.
Pentru protejarea locurilor de muncă ale celor 2400 de salariaţi activi, Ministerul Muncii va prelungi cu şase luni perioada de plată a acestora din Fondul pentru creanţe salariale de la Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Forţă de Muncă.
În acest interval, va fi derulată procedura de negociere directă cu cei cinci mari investitori interesaţi, dintre care trei au analizat deja perspectiva de a investi în combinat.
”Aprobarea acestui plan de restructurarea înaintea termenului limită de 9 noiembrie a.c. previne intrarea în procedură de faliment a Combinatului Siderurgic Galaţi, care ar antrena pierderea unui obiectiv de importanţă strategică, efecte negative economice şi pierderea locurilor de muncă”, precizează Guvernul.
