Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că şeful ieşean al PSD, Maricel Popa, a atras "în mod gratuit" Mitropolia Moldovei şi Bucovinei într-un scandal politic, după ce Popa i-a înmânat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o Biblie inscripţionată cu numele ministrului pe copertă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deputatul liberal Alexandru Murariu a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, că gestul senatorului PSD Maricel Popa este unul "de blasfemie şi lipsă de respect pentru Biserică" şi îi cere lui Popa să îşi ceară scuze.

"Maricel Popa a publicat mai multe fotografii în care înmânează ministrului Sorin Grindeanu o Biblie primită de la Mitropolitul Moldovei, cu numele său şi funcţia publică inscripţionate pe copertă. Maricel Popa s-a folosit de imaginea şi respectul Mitropoliei Moldovei pentru a da o nouă probă de linguşire şi servilism politic în faţa ministrului PSD Sorin Grindeanu. Dacă istoria ar fi arătat altfel, pe coperta Bibliei putea fi oricând numele lui Liviu Dragnea, formatorul şi idolul preşedintelui PSD Iaşi", a declarat liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Liberalul ieşean a susţinut că Maricel Popa trebuie să îşi ceară scuze publice pentru "atragerea Mitropoliei Iaşi într-un scandal naţional şi luarea în derâdere a celor mai profunde simboluri spirituale".

Muraru consideră că gestul şefului PSD Iaşi este şi o jignire adusă ieşenilor de bună credinţă, care preţuiesc valorile creştinismului şi care nu ar accepta vreodată ducerea în derizoriu a patrimoniului bisericesc.

"Acest gest reprobabil, dar care bine caracterizează activitatea şefului PSD Iaşi, nu este altceva decât rezultatul lipsei de educaţie, a culturii şi respectului faţă de creştini şi biserica românească şi ar fi fost probabil ignorat dacă numele Mitropoliei Iaşi nu ar fi atras într-un episod mediatic naţional. Maricel Popa a reuşit să răstălmăcească intenţiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi le-a transformat într-o regie politică care arată disperare şi nepricepere, faţă de care am convingerea că biserica ieşeană se dezice în totalitate. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi ÎPS Teofan nu au nicio implicare şi nicio vină pentru că un politician mărunt şi fără respect şi cultura a vrut să profite de imaginea Bisericii pentru a se promova pe el. În memoria opiniei publice, Maricel Popa va rămâne un politician populist, insipid, fără iniţiativă şi lipsit de respect pentru valorile care ne definesc ca oameni creştini", a adăugat deputatul Alexandru Muraru.

Şeful PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, i-a înmânat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o Biblie pe coperta căreia este înscripţionat numele ministrului, potrivit unei postări a liderului social-democrat ieşean.

În postarea publicată cu o zi în urmă, Maricel Popa afirmă că este bucuros să îi poată dărui Biblia din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan.

"A fost o mare bucurie pentru mine să-i pot dărui ministrului Sorin Grindeanu, din partea Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Biblie care să-i lumineze calea şi care să-i dea puterea necesară de a duce la bun sfârşit marele şi importantul proiect al autostrăzii care să lege Moldova de Vestul Ţării! Întreaga regiune îşi pune încrederea în ministrul social-democrat să finalizeze cu bine marea lucrare şi ştiu că Sorin Grindeanu e omul potrivit, la locul potrivit!", a precizat Maricel Popa.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu au oferit niciun comentariu pe această temă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.