Liberalii au transmis joi o scrisoare deschisă adresată contestatarilor candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, în care susţin că în spaţiul public au început să circule acuzaţii lipsite de temei care fac parte dintr-un ”discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În puţinele zile trecute de la desemnarea domnului Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de societate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti”, transmit liberalii în scrisoarea deschisă, remisă News.ro.

De asemenea, PNL mai transmite că nu există probe care să susţină acuzaţiile care i se aduc lui Munteanu.

”Un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al aşa-zisei apropieri a domnului Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii. Oricare ar fi acestea. De aceea, PNL solicită acum oficial tuturor celor care întreţin acest discurs plin de neadevăr să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui. Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor”, se mai arată în scrisoare.

Liberalii dau asigurări că nu există nimic din activitatea candidatului PNL la Primăria Generală care să justifice că ar fi un anti-occidental, ci din contră acesta a susţinut integrarea europeană a României. 

”Pentru a evita din capul locului orice fel de tentaţie în acest sens, le comunicăm de pe acum că, spre deosebire de liderii FSN din 1990, PNL nu consideră în niciun fel că participarea dlui. Marian Munteanu la Revoluţia din decembrie 1989 şi la organizarea Ligii Studenţilor, faptul că a fost primul preşedinte al Alianţei Civice sau rolul său de lider al Pieţei Universităţii reprezintă dovezi ale unui eventual extremism de dreapta al dlui. Marian Munteanu. Venind acum către anii mai recenţi, îi asigurăm pe toţi cei care urmăresc scena politică românească în aceste zile că nu există nimic în activitatea dlui Marian Munteanu care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi anti-occidental. Din contră, prin tot ceea ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societăţii civile şi ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă. Dl. Marian Munteanu a susţinut mereu şi susţine cu consecvenţă integrarea europeană şi euro-atlantică a ţării noastre. În ultimii ani domnia sa a avut multe ocazii de a călători în ţări occidentale unde a fost un avocat al României şi al colaborării ţării noastre cu marile ţări democratice ale lumii. Dacă cineva poate dovedi că lucrurile stau altfel, îl rugăm să o facă”, se mai arată în scrisoare.

PNL mai transmite că toate aceste acuzaţii sunt doar un ”discurs proagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.

”Până atunci, cât timp dl. Marian Munteanu este acuzat fără nici un fel de dovezi de a avea anumite convingeri politice care, de fapt, nu îl reprezintă, PNL apreciază că aceste acuzaţii nu pot fi privite altfel decât ca fiind parte a unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist. De fapt, nici partizanatul vădit pentru un candidat şi pentru un partid politic şi nici susţinerea de acuzaţii fără dovezi la adresa altor candidaţi şi altor partide politice nu ar trebui să facă parte din activismul specific societăţii civile”, se mai arată în document. 

Potrivit documentului, în perioada următoare PNL va fi deschis către colaborarea cu societatea civilă în cazul în care vor apărea iniţiative fără culoare politică de a se organiza dezbateri între candidaţi sau de a se aduce pe agenda campaniei electorale probleme ale comunităţii locale din Bucureşti. 

”PNL chiar îndeamnă asociaţiile neguvernamentale cu expertiză în domeniu să dea atenţie problemei atât de importante a finanţării campaniilor electorale ale candidaţilor din Bucureşti, cu atât mai mult cu cât deja apar diferenţe vădite între potenţialul real al unor partide politice şi abundenţa de mijloace de campanie etalate pe străzile Capitalei. PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor”, se mai arată în scrisoarea deschisă a PNL. 

Liberalii fac apel la o campanie electorală corectă. 

”Încheiem această Scrisoare deschisă lansând un apel la adevăr. În cursul vieţii sale dl. Marian Munteanu a mai văzut ce înseamnă să fie acuzat fără dovezi şi chiar să fie ţinut în închisorile regimului fesenist din motive politice, sub acuzaţii false. Acele timpuri ar fi trebuit să rămână mult în urmă. Acum România este în anul 2016, dar iată că adevărul rămâne la fel de important. Apelul PNL de astăzi are tocmai acest înţeles: haideţi să facem o campanie electorală în care să putem dovedi tot ceea ce spunem despre contracandidaţii noştri! Altfel, arătăm lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de noi înşine. Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem şi să înţelegem politica. În ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, au mai transmis liberalii prin scrisoare deschisă. 

Mai multe organizaţii neguvernamentale, între care Institutul de Politici Publice (IPP), Societatea Academică Română (SAR), Romani Criss şi ACCEPT, au dat publicităţii un ”Apel pentru democraţie şi valori europene”, în care cer PNL retragerea candidaturii lui Marian Munteanu pentru Primăria Capitalei.

Semnatarii fac apel către conducerea Partidului Naţional Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti considerând această nominalizare ”o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”.

Marian Munteanu ”a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată. Promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste incompatibil cu valori democratice şi chiar constituţionale”, subliniază semnatarii.

”Doar cu aceste motive în minte, şi cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să îşi expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale şi nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu”, se arată în apel.

Semnatarii atrag atenţia că, prin insistarea cu această candidatură, România riscă să intre într-o spirală izolaţionistă ce poate avea consecinţe foarte grave pentru democraţia românească.

Apelul este semnat de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice şi Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

Marian Munteanu a fost validat, marţi seară, de BPN al PNL drept candidat la Primăria Capitalei. Toţi membrii BPN au votat în favoarea acestei candidaturi, cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut de la vot.

Marian Munteanu este al treilea candidat propus de PNL la Primăria Capitalei, după Cristian Buşoi şi Ludovic Orban.

Marian Munteanu (53 de ani) a participat activ la Revoluţia din 1989 şi a înfiinţat, pe 23 decembrie 1989, Liga Studenţilor, organism pe care l-a condus până în 1991, când şi-a terminat studiile. A fost lideril cel mai proeminent al manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Universităţii ce au început în primăvara anului 1990 până la reprimarea lor brutală în iunie 1990.

Pe 13 iunie, Marian Munteanu a fost arestat, eliberat, iar pe 14 iunie a fost bătut cu bestialitate de un grup de mineri, unul dintre ei intenţionând chiar să-l decapiteze.

Pe plan politic, Munteanu a intenţionat să candideze la alegerile prezidenţiale din 2000, cu sprijinul Alianţei Naţionale, partid rezultat din fuziunea dintre PUNR şi Partidul Naţional Român, o formaţiune înfiinţată de către fostul director al SRI, Virgi Măgureanu, însă s-a despărţit la scurtă vreme de această formaţiune.

În urmă cu trei luni, Florin Zamfirescu, Marian Munteanu şi Florin Colceag au înfiinţat Grupul Pentru România (GPR). ”Obiectivul fundamental al GPR este să elaboreze un proiect de ţară pentru România care să asigure restabilirea drepturilor de proprietate a românilor asupra ţării lor şi să apere valorile identitare ale civilizaţiei româneşti. Au fost prezenţi Cezar Avramuţă, Virgil Bălăceanu, Constantin Cojocaru, Florin Colceag, Dinu Criste, Avram Fiţiu, Ion Puşcaşu şi Florin Zamfirescu. Şi-au exprimat disponibilitatea de a participa şi Dinu Giurescu, Ilie Bădescu, Dan Puric'", declara atunci Florin Zamfirescu. Potrivit acestuia, scopul grupului este ”salvarea României”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.