Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, susţine că declaraţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, despre RADET sunt o diversiune, pentru că acesta nu arfe răspuns la lipsa de competenţă a primarului general, Gabriela Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, despre situaţia de la RADET sunt o diversiune. Nimeni nu vrea să se răzbune pe bucureşteni, iar domnul Dragnea ştie bine asta când minte cu zâmbetul pe buze în loc să asume răspunderea pe care o are de asumat ca lider de partid, împreună cu primarul Firea”, afirmă Buşoi, printr-un comunicat de presă.

Buşoi susţine că problema lui Dragnea ”este că nu are niciun răspuns clar de dat pentru lipsa de competenţă a primarului Firea care trebuie să facă un singur lucru: să plătească datoria de 259 de milioane de lei către RADET şi ELCEN prin protocolul încheiat în 18.12.2008 şi aprobat prin hotărârea 424/2008 a CGMB, care a fost  cuprins în bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei Generale pe 2016 şi care este o parte a datoriei totale de 3,6 miliarde pe care RADET o datorează ELCEN”.

Suma de 259 de milioane de lei este asumată clar de Primăria Bucureşti, iar primarul Gabriela Firea trebuie să o plătească RADET pentru ca, la rândul său, RADET să poate plăti ELCEN, iar ELCEN să poată plăti Distrigaz, mai arată liderul PNL Bucureşti.

”Aceasta este problema care a fost agravată ani de zile de către primarul Sorin Oprescu - pe care doamna Firea l-a ţinut în braţe în campanie - şi care la rândul său nu a achitat toate datoriile municipalităţii către RADET lăsând Regia să se adâncească în datorii care acum, acumulate, au creat o problemă uriaşă. Aceste sunt faptele pe care domnul Dragnea se face că nu le vede şi lansează intoxicări care, poate-poate, vor muta atenţia de la problema pe care primarul Firea trebuie să o rezolve şi pe care nu este în stare să o rezolve.  De asemenea, ce trece domnul Dragnea sub tăcere este propria responsabilitate în criza RADET-ELCEN, ca ministru în Guvernul Ponta 4”, adaugă Cristian Buşoi. 

El susţine că primarul general trebuie să înţeleagă că, în afara acţiunilor de imagine pe care le face şi care nu au niciun efect asupra rezolvării problemelor grave ale Bucureştiului, trebuie să mai asume şi responsabilităţi.

”Responsabilitatea pe care trebuie să o asume este plata sumelor datorate RADET şi ELCEN, la care se acumulează în fiecare zi penalităţi. Singura întrebare care se ridică este dacă primarul Firea asumă aceste penalităţi din propriul buzunar sau din buzunarul domnului Dragnea, pentru că, la cum acţionează acum, nu se întrevede nicio altă soluţie”, mai declară liderul PNL Bucureşti.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că există o presiune care vine dinspre partea liberală din Guvern către ELCEN pentru a cere Primăriei Capitalei să plătească datoriile acumulate în zece ani, ameninţând că bucureştenii vor rămâne fără apă caldă şi căldură.

”Sunt deja de notorietate ameninţările de la ELCEN către Primăria Capitalei, de fapt către bucureşteni că vor fi lăsaţi fără apă caldă şi căldură. În opinia mea, este o presiune din partea părţi liberale din guvernul tehnocrat către ELCEN pentru a pedepsi bucureştenii că au îndrăznit să voteze cu PSD la alegerile locale. Se cere Primăriei Capitalei să plătească în câteva zile o datorie acumulată în zece ani, în condiţiile în care doamna primar a avut întâlniri cu ministrul Energiei şi cu conducerea ELCEN şi care au dat asigurări că nu-şi vor permite sau nu se vor gândi să pedepsească bucureştenii”, a spus Dragnea, la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Distribuitorul de gaze Distrigaz a limitat debitul de gaze naturale către producătorul de energie Elcen din cauza neachitării serviciului de distribuţie, astfel că aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureştiului rămân fără apă caldă, mai precis cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi, dar şi o parte din centrul Capitalei, a anunţat marţi Elcen. Mai mult, Distrigaz, companie controlată de grupul francez Engie, va demara procedura de executare silită pentru recuperarea unei părţi din datorie.

Elcen susţine că se află acum în imposibilitatea de a-şi onora plăţile către furnizorii şi distribuitorii de materii prime, materiale şi servicii, din cauza datoriilor acumulate de RADET către Elcen.

RADET Bucureşti datorează Electrocentrale Bucureşti peste 3,6 miliarde de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.