Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupul parlamentar al PNL a sesizat Curtea cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat, precum şi pentru efectuarea recepţiei în faza unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, în 24 februarie.

În textul sesizării, PNL solicită Curţii Constituţionale să verifice dacă suspendarea unor norme legale, aflate în vigoare, poate fi realizată printr-un vot procedural aflat în interiorul autonomiei regulamentare sau este obligatorie adoptarea unui proiect de hotărâre pentru suspendarea dispoziţiilor art. 123 alin.(2) teza I, până la clarificarea modului de funcţionare a sistemului de vot electronic.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Având în vedere că, în acea dată, opt acte normative au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor regulamentare şi constituţionale privind procedura legislativă, deputaţii PNL au decis să atace la CCR acest act normativ deoarece priveşte chestiuni de organizare, administrare şi funcţionare a sediului administrativ al Parlamentului şi nu are implicaţii asupra unor drepturi salariale ori de altă natură ale cetăţenilor români, precizează PNL, într-un comunicat de presă. 

”PNL consideră că adoptarea unui act normativ, care priveşte însuşi Parlamentul României, cu încălcarea flagrantă a Regulamentului Camerei Deputaţilor, a legii privind normele de tehnică legislativă şi a Constituţiei, constituie o sfidare inadmisibilă la adresa poporului român. De aceea, apreciem că se impune controlul de constituţionalitate în acest caz”, mai menţionează deputaţii PNL. 

Aceştia acuză PSD că ”s-a faultat singur deoarece în şedinţa din 17.02.2016 nu a solicitat reluarea votului prin altă modalitate de vot asupra celor 8 proiecte votate de două ori, ci doar a cerut înlocuirea modului de vot electronic cu votul prin ridicare de mână pentru ultimele puncte de pe ordinea de zi, recunoscând implicit că primele puncte au fost adoptate”. 

”Această solicitare a PSD este unică în istoria celor 25 de ani de parlamentarism postdecembrist în România şi vădit neconstituţională. Din păcate, abuzul PSD în privinţa normelor democratice a fost pus în operă în şedinţa din 24.02.2016, când s-a reluat procedura de vot asupra unor legi votate anterior, şi asta doar pentru a împlini visul conducătorului iubit - Legea defăimării să reintre în circuitul legislativ”, se menţionează în sesizarea PNL. 

În comunicat se mai arată că PNL condamnă perpetuarea practicilor comuniste ale PSD şi rămâne consecvent în apărarea valorilor şi principiilor democratice. Prin această sesizare, PNL îşi propune să sancţioneze acest derapaj de la normele democraţiei şi solicită CCR, pe calea controlului de constituţionalitate, să constate că Legea privind modificarea şi completarea legii nr.267/2008 a fost adoptată prin modalităţi procedurale nedemocratic. 

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, în 24 februarie, prin vot cu apel nominal, ca, timp de o săptămână, toate voturile să fie date prin ridicare de mâini, Comisia pentru regulament primind sarcina de a găsi o soluţie pentru remedierea problemelor la sistemul electronic.

Tot atunci, Camera Deputaţilor a decis, cu 145 de voturi ”pentru”, 26 de voturi ”împotrivă” şi două abţineri, să pună din nou pe ordinea de zi cele opt proiecte votate în urmă cu o săptămână, printre care se numără şi Legea defăimării depuse de Liviu Dragnea, după ce atunci grupul parlamentar PSD a sesizat că ar exista nişte defecţiuni la sistemul de vot.

În şedinţa de plen din data de 17 februarie, în urma unor dispute lungi în plenul Camerei Deputaţilor după votul la Legea defăimării, preşedintele de şedinţă a Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a anunţat că proiectul iniţiat de Liviu Dragnea a fost respins, pe motiv că nu a fost îndeplinit numărul necesar de voturi "pentru", după ce liderul PSD a făcut un apel către deputaţi să sisteze dezbaterile, urmând ca el să redepună acest proiect.

După acest anunţ, Liviu Dragnea a revenit cu precizări, afirmând că nu a fost vorba despre defecţiuni la sistemul de vot din Camera Deputaţilor, însă cineva ar fi pus 14 persoane în plus la numărul total de deputaţi prezenţi, în condiţiile în care în sistem erau introduse 301 cartele, iar cvorumul anunţat a fost 315.

Rezultatul votului la Legea defăimării a generat dispute în plenul Camerei Deputaţilor, după ce PNL şi UDMR au susţinut că nu s-a întrunit cvorumul, iar preşedintele de şedinţă a revenit asupra anunţului iniţial, spunând că legea a fost respinsă. PNL şi UDMR au contestat rezultatul votului asupra Legii defăimării, pe motiv că în favoarea proiectului au fost înregistrate mai puţine voturi decât jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.