Liderul de grup al PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, susţine că Liviu Dragnea şi Florin Iordache sunt revocaţi din funcţiile deţinute în conducerea Camerei Deputaţilor, urmând votul final pentru proiectele privind revocarea lor din funcţie. ”Majoritatea PSD-ALDE condusă de Liviu Dragnea şi umilii interpuşi ca Florin Iordache şi Eugen Nicolicea a fost astăzi spulberată în Camera Deputaţilor”, a spus Turcan. În schimb, deputatul social-democrat Florin Iordache susţine că schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate face doar la solicitarea liderului de grup. Scandalul în Cameră a început după ce Turcan a propus în plen, revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei a lui Liviu Dragnea, dar şi revocarea lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte. Şedinţa a fost condusă de către social-democratul Florin Iordache, acesta anunţând că nu va supune la vot cele două solicitări, motivând că sunt ”neregulamentare”. Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost declarată suspendată, însă, în pofida acestui fapt, deputaţii nu au părăsit sala de plen. Iordache a refuzat constant introducerea acestui punct pe ordinea de zi. Liviu Dragnea îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că are atitudini dictatoriale şi vrea să acapareze instituţiile, după ceea ce s-a întâmplat miercuri în plenul Camerei, el numindu-l ”Iohannis zapciul”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Olguţa Vasilescu: Astăzi a fost o încercare de forţă de a da jos preşedintele Camerei Deputaţilor; ea susţine că un deputat liberal i-ar fi cerut lui Florin Iordache să vorbească la telefon cu Klaus Iohannis
CITEȘTE ȘI După scandalul de la Camera Deputaţilor, Dragnea îl acuză pe preşedintele Iohannis că are atitudini dictatoriale şi vrea să acapareze instituţiile

Dan Barna: Majoritatea care a sufocat România doi ani de zile nu mai există; Eugen Tomac: Este cea mai mare victorie a opoziţiei
CITEȘTE ȘI Dan Barna: Majoritatea care a sufocat România doi ani de zile nu mai există; Eugen Tomac: Este cea mai mare victorie a opoziţiei

UPDATE - ”Majoritatea PSD-ALDE condusă de Liviu Dragnea şi umilii interpuşi ca Florin Iordache şi Eugen Nicolicea a fost astăzi spulberată în Camera Deputaţilor. Toate partidele din opoziţie PNL, USR, PMP, Pro România, deputaţi neafiliaţi sau aparţinând minorităţilor au reuşit să reinstituie democraţia şi respectul faţă de lege în această instituţie atât de importantă pentru că noi am considerat, şi am justificat cu articole din instituţie că Liviu Dragnea şi Florin Iordache au încălcat flagrant Consituţia României şi pentru asta merită să fie revocaţi”, a declarat, miercuri, Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, demersul făcut de opoziţie este legal, fiind în concordanţă cu regulamentul, Constituţia şi deciziile CCR.

”Astăzi s-a făcut dreptate şi am reuşit să redăm şi o hotărâre de revocare din funcţie a lui Liviu Dragnea şi a lui Florin Iordache, în felul acesta existând un singur pas de făcut votul final pentru ca aceşti doi foşti conducători ai Camerei Deputaţilor să intre în istorie”, a mai spus Turcan, apreciins că speră ca votul final pentru recvicarea celor doi să se dea ”într-o perioadă scurtă”.

La rândul său, deputatul social-demoicrat Florin Iordache susţine că trebuie respectate nişte reguli minimale, afirmând că a fost ”o zi tristă în Parlamentul României”.

”Schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate face doar la solicitarea liderului de grup”, a spus Iordache.

La rândul său, deputatul social-demoicrat Florin Iordache susţine că trebuie respectate nişte reguli minimale, afirmând că a fost ”o zi tristă în Parlamentul României”.

”Schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate face doar la solicitarea liderului de grup”, a spus Iordache.

"O zi tristă, am constatat că din dorinţa de a schimba una sau mai multe persoane s-a mers cu încălcarea regulamentului şi a normelor interne ale Parlamentului. Eu înţeleg un joc democratic şi faptul că doreşti anumite chestiuni , de la modificări legislative până la schimbări sau ocuparea anumitor funcţii în Parlament, dar toate acestea trebuie să respecte nişte norme minimale: este vorba de Constituţie, de regulament, de nişte legi de organizare şi funcţionare a fiecărei instituţii”, a declarat Iordache.

Iordache a explicat că pentru că deputatul Carmen Moldovan vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost citată la DNA miercuri,  încă de marţi Liviu Dragnea l-a împuternicit pe el să conducă lucrările Camerei Deputaţilor.

Vicepreşdintele Camerei Deputaţilor susţine că solicitarea de schimbare a lui Liviu Dragnea s-a făcut „în Biroul Permanent trecut, cu încălcarea regulamentului care spune clar: "schimbarea membrilor Biroului Permanent cât şi schimbarea preşdintelui Camerei Deputaţilor se poate face numai la solicitarea expresă a liderului grupului parlamentar din care aceştia provin”.

Iordache a precizat că Daniel Suciu, liderul grupului PSD, a spus că nu există o astfel de solicitare, iar în aceste condiţii nu a putut fi introducă pe ordinea de zi proiectul privind revocarea lui Dragnea. 

„Am spus: nu e nicio problemă, putem ajunge la revocare, fie a preşedintelui, fie a vicepreşedinţilor cu o singură condiţie: să se respecte regulamentul.  Din opoziţie, aţi văzut în final şi-au făcut ca o şedinţă de partid între cele 3 grupuri parlamentare, au adoptat un simulacru de hotărâre cu nu ştiu câte zeci de voturi "pentru", iar când am solicitat să facem un vot şi-au scos cartelele şi au plecat, Noi respectăm dreptul oricărui partid de a stabili anumite strategii, dar toate acestea trebuie făcute cu respectarea şia Constituţiei cât şi a regulamentului” a spus Florin Iordache.

Iordache a precizat că atunci cînd va fi respectată "cerinţa minimală", aceea ca liderul de grup să solicite revocarea, atunci va fi introdusă pe ordinea de zi dezbaterea privind revocarea.

"Dacă nu respectă această cerinţă minimală şi colegul meu, domnu lider de grup, Suciu, v-a confirmat că dumnealui nu a solicitat revocarea nici a mea, nici a domnului Dragnea. Săptămâna viitoare avem şedinţă de B irou Permanent luni, la ora 14:00, pot să mai vină şi cu alte solicitări. Dacă în Biroul Permanent respectă condiţiile din regulament, vor fi introduse pe ordnea de zi a plenului, dacă nu... " a adăugat Iordache.

Votul s-a dat cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marilen Pirtea conducând şedinţa.

UPDATE - Reprezentanţi ai opoziţiei au criticat atitudinea reprezentanţilor PSD.

Reprezentantul PNL a acuzat faptul că se foloseşte dubla măsură, invocând revocarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei, în 2012, pe fondul schimbării majorităţii parlamentare.

Adresându-se lui Eugen Nicolicea şi lui Florin Iordache, el a punctat: "În Egiptul Antic, faraonul era îngropat cu slugile sale. Ce se întâmplă azi aici e o prefaţă a ceea ce se va întâmpla".

Deputatul PMP Robert Turcescu l-a acuzat pe Dragnea pentru numeroasele absenţe, spunând că acesta "nu are ce căuta în Camera Deputaţilor", amintindu-i că la un moment dat roata se învârte.

Liderul PMP Eugen Tomac le-a recomandat social-democraţilor "să nu fugă de vot"

”Vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen să fie înscrise două solicitări de revocare: a preşedintelui Liviu Dragnea şi a vicepreşedintelui Florin Iordache", a declarat la începutul şedinţei Raluca Turcan.

Şedinţa este condusă de către social-democratul Florin Iordache, Raluca Turcan afirmând că acesta se află în mod ”ilegal” la pupitru, având în vedere solicitarea de revocare.

”Aţi început cu un lucru total greşit: faptul că nu am putut conduce şedinţa de declaraţii. În şedinţa de Birou Permanent s-a hotărât că doamna Mihălcescu conduce atât şedinţa de declaraţii politice cât şi a plenului. Dacă eraţi ceva mai atenţi, vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile încredinţate de Biroul Permanent sau încredinţate de preşedontele Camerei. Preşedintele Camerei poate încredinţa conducerea. De comun acord cu doamna Mihălcescu am condus şedinţa de declaraţii politice şi voi conduce în continuare”, a spus, la rândul său, Florin Iordache.

Acesta a anunţat că nu va supune votului solocitarea depusă de PNL.

”În niciun caz nu voi supune votului pentru că preşedintele Camerei are obligaţia să respecte regulamentul. Citiţi şi apoi discutăm”, a mai spus Florin Iordache, afirmând că solicitările PNL sunt ”neregulamentare”.

El a acuzat faptul că, dincolo de faptul că revocarea nu poate fi propusă decât de grupul PSD în cest caz, nici nu poate fi făcută direct în plen.

Conducerea PNL a decis, în 24 septembrie, să iniţieze procedura de revocare a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru încălcări repetate ale Regulamentului Camerei. La acel moment, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu are emoţii că va fi revocat de la conducerea Camerei Deputaţilor.

Opoziţia a depus, în 26 septembrie, proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât procedura de revocare a lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei să poată fi iniţiată de o treime din numărul deputaţilor, nu doar de grupul PSD. Proiectul este asumat de PNL, USR, PMP şi Partidul Pro România.

Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, preşedintele acestui for poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.