Partidul Naţional Liberal şi-a lansat, duminică seara, în Piaţa Revoluţiei, candidaţii la alegerile parlamentare şi sloganul de campanie, ”România Înainte”, într-un miting la care premierul Dacian Cioloş a vorbit pentru prima dată în faţa unor militanţi de partid, el transmiţând că România nu are nevoie de lideri mesianici, ci ca fiecare să se implice pentru a realiza schimbarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul Marius Florea Vizante a prezentat evenimentul PNL. O fetiţă de 10 ani, medaliată la Festivalul internaţional de Canto, a intonat imnul naţional al României, în debutul mitingului, la care au participat peste 20.000 de militanţi veninţi din toată ţara.

Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a fost primul care a susţinut un discurs. El a mulţumit tuturor pentru mobilizare şi prezenţa în număr mare la evenimentul din Piaţa Revoluţiei.  ”E o decizie importantă care se va lua la alegeri. (...) Trebuie să îi îndemnăm pe oameni să meargă la vot, pentru că vom avea un guvern cu legitimitate bună. Trebuie să explicăm de ce trebuie să voteze cu PNL, şi nu cu PSD. Primul motiv, listele noastre, PNL are liste mai bune decât PSD, are liste cu oameni noi şi liste curate”, a spus Bolojan.

El a precizat că liberalii au eliminat de pe liste pe toţi cei care aveau probleme în justiţie, în timp ce PSD a păstrat oameni cu probleme penale. ”Programul PSD seamană cu reclama la FNI”, a mai afirmat secretarul general al PNL.

”Omul sfinţeşte locul, noi îl avem premier pe Cioloş, ei îl au pe Dragnea sau o sosie a lui Dragnea”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

”Haideţi să vorbim cu prietenii şi aparţinătorii noştri, să le spunem care este miza acestor alegeri şi să faceţi ce aţi făcut şi la prezidenţiale. Primarilor, puneţi-vă obrazul pentru partid. Nu o să primiţi funcţii, nimic, dar dacă România va avea autostradă, un centimetru se va datora dumneavoastră”, a mai afirmat Bolojan.

”La luptă”, a încheiat Bolojan.

Al doilea care a ţinut discurs a fost Gheorghe Falcă. ”Sunteţi mulţi, sunteţi puternici şi pe 11 decembrie, împreună cu Dacian Cioloş veţi fi învingători”, a spus el, afirmând că primul pas al schimbării a fost făcut la prezidenţiale, cu Klaus Iohannis.

Falcă a arătat că, în 2015, poporul s-a ridicat şi a schimbat ”poate cel mai corupt Guvern”.

”Atunci am înţeles şi noi că trebuie să facem schimbarea prin nou înşine. Mergem la schimbare, pentru prosperitatea României”, a spus Falcă.

Falcă a vorbit despre valorile creştin liberale, familia, comunitatea şi patria. ”Noi nu ne punem întrebarea din cine e formată familia, dar garantăm tuturor că vom apăra întreaga familie de români, şi de aici şi de pretutindeni”, a adăugat Falcă.

”Strigăm: Cioloş, PNL, Victorie”, a spus în finalul discursului primarul Aradului.

După primele discursuri, pe ecrane a apărut un clip video, cu imagini din timpul campaniei lui Klaus Iohannis, la alegerile prezidenţiale, prezentat ca ”omul prin care românii au învins minciuna şi corupţia”.

”Acum, liberalii sunt hotărâţi să susţină singura schimbare, cu care vom face din nou istorie, susţinem Platforma 100 a lui Dacian Cioloş. Punem la bătaie 100 de oameni noi, competenţi şi integri. Dacian Cioloş ne-a arătat că e posibilă o guvernare onestă, acest mod de a conduce ţara trebuie continuat, dar pentru asta e nevoie de schimbarea clasei politice. Noi am înţeles că schimbarea se face prin noi înşine. Dacian Cioloş şi PNL, România, înainte”, a fost mesajul din materialul video.

”Competenţa salvează România”, a spus şi Leon Dănăilă, candidatul PNL la Senat, pe Bucureşti.

El a pledat pentru ca tinerii să rămână să muncească în ţară, chiar dacă decid să studieze peste hotare.

”Decât să plecaţi voi din ţară, tineri, mai bine pleacă cei din politică, care nu se pricep”, a spus el, arătând că tinerii trebuie să se implice, pentru că schimbarea nu se poate realiza fără aceştia.

”Am 83 de ani, şi îmi doresc ca România să se schimbe în bine, voi, cei de 20, 30, 40 de ani, puteţi schimba România în bine, cu Dacian Cioloş”, a spus în final Dănăilă.

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a transmis un mesaj înregistrat, în care a vorbit despre Dacian Cioloş.

Următorul pe scenă a fost tânărul care a dus tinerii răniţi din Colectiv în Norvegia, Pavel Popescu. ”Atunci când pleci, există un cuvânt care te va bântui tot timpul: dorul”, a spus acesta.

Hilde Brandl, venită din Germania pentru a candida la Senat, din partea PNL, a declarat că a trăit peste 30 de ani în alte ţări. ”Îmi doresc o Românie normală. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi şi sunt dispusă să îmi las cariera profesională, arhitectura, pe care o iubesc, pentru că am înţeles că vine momentul în care trebuie să mă implic”, a spus Hilde Brandl.

Au mai susţinut discursuri primarului Reşiţei, Ion Popa, Felix Pătrăşcanu, CEO Fan Curier.

Ion Popa a prezentat un citat din Petre Ţuţea: ”Cu stânga nu poţi să îţi faci nici măcar cruce, dar să conduci o ţară”, a spus el.

Regizorul Tudor Giurgiu a rostit şi el un discurs de susţinere a PNL.

El a povestit că, după ce a făcut filmul despre un om tânăr, procurorul Panait, care în regimul Năstase a ales să se sinucidă din cauza presiunilor sistemului, în turneul din ţară, a întâlnit tineri care i-au spus că au învăţat din acest film că trebuie să îi învăţăm pe copii să spună nu unui sistem corupt şi să nu accepte nedreptăţi şi să îi înveţe să nu dea şpagă.

”Salut decizia PNL de a-l susţine pe Dacian Cioloş. România înainte înseamnă pentru mine politici clare pentru dezvoltarea infrastructurii, nu avem autostradă care să lege Clujul de Bucureşti. România să nu mai fie stat poliţienesc, iar alocările să se îndrepte spre cultură, educaţie”, a spus Giurgiu.

El a mai afirmat că sunt voci care spun că generaţia noastră a eşuat la un nivel public, că a fost incapabilă să dea lideri cu conştiinţă.

”Mă bucur că PNL s-a hotărât să trimită în luptă oameni noi. E primul partid care îşi asumă clar o schimbare şi susţine un premier care a dovedit că se poate guverna şi altfel”, a arătat regizorul.  

Discursul premierului Dacian Cioloş a fost primit cu aplauze şi scandări ale celor din piaţă. Premierul a vorbit de pe o scenă amplasată în mijlocul mulţimii, fiind însoţit de preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Cioloş a vorbit despre  platforma sa, România 100 şi a arătat că îşi doreşte ca această Platformă să nu fie o înşiruire de enunţuri, să nu fie o iluzie.

Potrivit acestuia, toate aceste principii ”trebuie să modeleze fiecare acţiune în anii care vin”.

”Din punctul meu de vedere, onestitatea, bunul simţ, a munci cinstit, a aştepta o renumeraţie după munca ciinstită, nu sunt iluzii. Simt că acest lucru este posibil, să coborâm idealurile în fapte şi în decizii de zi cu zi, nu doar când ne e uşor dar şi când avem dificultăţi”, a spus Cioloş către militanţii PNL.

Cioloş a mai transmis că ”România viitoare nu se mai poate construi cu lideri mesianici”.

”România are nevoie ca fiecare dintre noi să provocăm această schimbare. V-aş ruga, întorşi acasă, să vă gândiţi în ce fel fiecare ditre noi putem să ne schimbăm pentru a cere apoi societăţii şi leadership-ului să se schimbe, să fie mai direct, şi să fie cu bun simţ. Cred că schimbarea, astăzi, începe în primul rând cu noi înşine”, a spus Cioloş.

El a mai menţionat că ”lipsa implicării naşte monştri”.

”E mult mai greu să ne batem cu aceşti monştri decât să o facem la timp şi să ne asumăm această implicare. Prin vot şi tot ce trebuie făcut de Parlament şi Guvern. Sper să avem un Parlament în care toţi parlamentarii să lucreze pentru oameni, absolut toţi. Unii oameni spuneau că ne vrem România înapoi.  Eu cred că mai mult ca oricând având România noastră, şi nu trebuie să o cerem, e bine să vrem o Românie înainte!”, a mai transmis Dacian Cioloş, urându-le celor din piaţă să îşi păstreze aceste entuziasm.

După discurs, premierul a venit pe scena centrală, împreună cu Alina Gorghiu. La finalul evenimentului, el a făcut o baie de mulţime, printre cei prezenţi în Piaţa Constituţiei. Nu au lipsit nici micile incidente. O femeie a căzut, în încercarea de a ajunge la premier, însă a fost ajutată să se ridice de către jandarmi.

După puţin mai mult de o oră de discursuri de mobilizare, mulţimea a început să plece din piaţă, pentru a ajunge la autocarele pregătite să îi ducă în judeţele de unde au venit. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.