PMP solicită actualului Guvern ca principalul obiectiv privind implementarea PNRR să fie îndeplinirea criteriilor de aderare a României la zona euro. „Atragem atenţia Guvernului că România, în ultimii ani, s-a îndepărtat tot mai mult de criterile de aderare la zona euro comparativ cu Bulgaria, care în luna iulie a anului trecut a fost admisă, împreună cu Croaţia, în anticamera euro şi va adera la moneda unică începând cu 1 ianuarie 2024”, a explicat preşedintele partidului, Cristian Diaconescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„PMP atrage atenţia Guvernului că România, în ultimii ani, s-a îndepărtat tot mai mult de criterile de aderare la zona euro comparativ cu Bulgaria, care în luna iulie a anului trecut a fost admisă, împreună cu Croaţia, în anticamera euro şi va adera la moneda unică începând cu 1 ianuarie 2024. Îndeplinirea criterilor de aderare la euro însemnă că ţara respectivă este consolidată economic şi financiar fără a fi nevoită să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu efecte destabilizatoare din punct de vedere economic sau social. Din păcate, în România s-a folosit dublu limbaj privind aderarea României la zona euro. De la nivelul Guvernului s-au făcut declaraţii încurajatoare privind aderarea României la euro, dar pe de altă parte, începând cu 2015, s-au luat măsuri fiscal-bugetare care au avut ca efect îndepărtarea de acest obiectiv. Culmea demagogiei Guvernului din 2019, privind aderarea la zona euro, a fost înfiinţarea Comisiei Naţionale formată din reprezentaţi ai Guvernului, BNR, Academiei Române şi ai mediului universitar, având ca obiectiv pregătirea României pentru a adera în 2024 la zona euro. Aşa de bine a fost pregătită România, că în 2019 a intrat în procedura de deficit excesiv. Dacă adăugăm la acest tablou criteriile referitoare la stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung devine şi mai clar că zona euro e pentru România un vis aproape imposibil de îndeplinit sub egida unor guvernanţi incapabili de politici economice viabile”, a afirmat Cristian Diaconescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PMP.
 
El a mai spus că, „în prezent ţara noastră nu are nici măcar un calendar clar de aderare la zona euro, chiar dacă de-a lungul timpului mai marii ţării au avansat mai multe date pentru trecerea la moneda euro. Rezultatul? Suntem din nou primii de la coadă, ruda săracă ce nu e capabilă sa îşi stabilească ţinte clare şi să le şi ducă la îndeplinire”.
 
„PMP solicită actualului Guvern ca principalul obiectiv privind implementarea PNRR să fie îndeplinirea criteriilor de aderare a României la zona euro”, a adăugat Diaconescu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.