Conducerea Parlamentului a decis, marţi, să dea un termen pentru raport până luni, la ora 12.00, în comisiile reunite buget finanţe, iar plenul comun se va întruni de la ora 14.00, pentru a vota cererile depuse de PSD şi USR privind revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, reţinut de DNA sub acuzaţia de dare de mită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

USR a cerut, luni, Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte de la Curtea de Conturi, după reţinerea acestuia de către DNA.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au depus, luni, către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, o solicitare pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, suspectat de către DNA de dare de mită, deoarece nu a existat o demisie a acestuia.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, care a fost reţinut de DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, a anunţat, duminică seară, DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.