Plenul Camerei Deputaţilor a început, luni, cu un moment de reculegere în memoria deputatului Niculae Mircovici şi a actorului şi muzicianului Ioan Gyuri Pascu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Îmi revine trista misiune de a vă anunţa că a plecat dintre noi colegul şi prietenul nostru Niculae Mircovici A fost unul dintre deputaţii care au servit atât oştirea română, cât şi Parlamentul României o viaţă întreagă. A fost unul dintre cei mai buni secretari pe care i-a avut Camera Deputaţilor şi cred că lucrul ăsta ne e limpede tuturor. Şi, din păcate, a plecat dintre noi mult prea devreme. La fel cum iată cum mult prea devreme a plecat dintre noi şi Ioan Gyuri Pascu. Vă propun să ţinem un moment de regulegere şi să ne gândim la fiecare dintre ei şi la ei împreună şi să nu-i uităm, pentru că au însemnat foarte mult, cred, pentru fiecare dintre noi”, a spus Pambuccian de la tribuna Parlamentului, la începutul şedinţei. 

Deputatul Niculae Mircovici, reprezentant în Parlament al minorităţii bulgare, a încetat din viaţă, a anunţat duminică, pe Facebook, soţia lui, el suferind de mai mult timp de o boală gravă. Niculae Mircovici ar fi împlinit 66 de ani pe 1 octombrie. El a fost deputat al minorităţilor din 2004, aflându-se acum la al treilea mandat. Reprezenta Uniunea Bulgară din Banat. Mircovici era secretar al Camerei Deputaţilor.

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani, luni dimineaţă, în reşedinţa sa din Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.