Platforma http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ în care se pot înscrie voluntarii pentru proiectul ”Testăm pentru Bucureşti” a fost lansată, vineri, la ora 13.00. USR Bucureşti susţine că testarea nu are relevanţă şi o acuză pe Gabriela Firea că-şi face campanie electorală din banii bucureştenilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Platforma https://testampentrubucuresti.assmb.ro a fost lansată, vineri, la ora 13.00.

Primarul general, Gabriela Firea, susţine că ”numai testarea extinsă ne va arata adevărul şi vom şti ce măsuri de revenire la normalitate să luăm”.

”În întreaga lume, populaţia fără simptome este testată masiv.Trebuie să intrăm şi noi în rândul lumii”, afirmă Gabriela Firea.

USR Bucureşti susţine, însă, că testele nu vor avea relevanţă statistică, pentru că voluntarii nu vor fi selectaţi conform unei metodologii de eşantionare, aşa cum se face în cercetările serioase.

”Campania de testare nu va avea nici utilitate profilactică, pentru că oamenii vor fi testaţi la întâmplare, fără să fie acordată prioritate celor care se află în categoriile risc sau care au profesii esenţiale. (...) Însă, ca de obicei, Gabriela Firea nu face politici pentru cetăţeni, ci îşi face campanie electorală mascată. Evident, din banii bucureştenilor”, a transmis USR Bucureşti.

Proiectul ”Testăm pentru Bucureşti” a fost aprobat în ultima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.