Pîslaru: Astăzi este ceasul al 12-lea, confederaţii sindicale se opun unei legi a salarizării care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie / Reprezintă o greşeală fundamentală

Pîslaru: Astăzi este ceasul al 12-lea, confederaţii sindicale se opun unei legi a salarizării care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie / Reprezintă o greşeală fundamentală

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat marţi că astăzi este ceasul al 12-lea, iar confederaţii sindicale se opun unei legi a salarizării care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie, în opinia sa, reprezentând o greşeală fundamentală. El mai afirmă că coincidenţa acestui protest, în ziua în care se discută de legea salarizării, reprezintă o mişcare care nu poate fi întâmplătoare.

"Astăzi este ceasul al 12-lea, confederaţii sindicale se opun unei legi care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie, pe lângă faptul că vom genera direct o pierdere de 770 de milioane de euro, legată de PNRR. Comportamentul sindicatelor legat de dialogul social îl înţeleg, legat de a protesta împotriva adoptării acestei legi, încă din fazele anterioare, când nici măcar nu aveam un proiect, fără să existe vreo înţelegere de unde ar fi putut fi scoşi banii adiţionali, reprezintă o greşeală fundamentală şi o eroare de reprezentare a multor oameni, 1, 2 milioane oameni din administraţia publică", a spus ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru.

"Coincidenţa acestui protest, în ziua în care discutăm de legea salarizării, reprezintă o mişcare care nu neapărat spun că este direct legată, dar care nu poate fi întâmplătoare. (..) În toată această perioadă a fost încercată o campanie de a arăta că lucrurile nu merg bine, că lucrurile sunt în haos, că lucrurile sunt denaturate în România. Nimeni n-a pus pe masă vreun plan alternativ", a mai afirmat Pîslaru.

Potrivit ministrului interimar al Muncii, în acest moment, versiunea pe care partidele o au pe masă, cu nişte discuţii care nu sunt foarte complicate cu Comisia Europeană, îndeplineşte jalonul.

"Nu este o problemă legată de asigurarea compatibilităţii cu jalonul din PNRR. Discutăm de un proiect care are sub 12 miliarde de lei şi care, într-adevăr, poate fi uşor compatibilizat cu ultimele cerinţe Comisiei", a arătat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră