Nemulţumit de faptul că românii nu au fost foarte interesaţi de procurarea pastilelor cu iod, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut o serie de afirmaţii care nu au făcut altceva decât să panicheze populaţia. Îndemnul disperat al acestuia către români de a se duce la medicii de familie să îşi primească prescripţia pentru pastile cu iodură de potasiu este o greşeală care maschează un eşec răsunător de aproape 6 milioane euro, a precizat preşedintele executiv al PMP, Petru Movilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ministrul Rafila, de la preluarea mandatului, s-a remarcat doar prin bâlbe şi mesaje panicarde. Nu este prima dată când vedem cum subiectul pastilelor cu iod provoacă panică şi haos. Culmea este că, deşi ministrul a anunţat că sistemul de distribuţie este perfect funcţional, medicii de familie, prin federaţia naţională, i-au atras atenţia că, în realitate, cei interesaţi trebuie să aştepte câteva zile sau săptămâni până vor obţine o programare în vederea obţinerii prescripţiei pentru eliberarea pastilelor de iodură de potasiu. Domnule ministru, aţi afirmat că fiecare persoană eligibilă pentru pastila cu iod să ia legătura cu medicii de familie pentru eliberarea reţetei şi mai apoi să achiziţioneze pastilele din farmacii. Credeţi că este pregătită medicina de familie, prin cadre medicale şi infrastructură, să facă faţă unui nou val de solicitări?”, a explicat Petru Movilă, preşedintele executiv al PMP, conform unui comunicat de presă al partidului.

Epopeea pastilelor cu iod pentru populaţie a fost de la început sortită eşecului, mai spune Movilă.

„La fel ca lista spitalelor care vor primi bani din PNRR şi subiectul pastilelor cu iod a fost de la bun început un întreg şir de bâlbe şi experimente pe spatele românilor. Mai întâi, Rafila a anunţat că pastilele vor fi distribuite de MS, apoi de către medicii de familie, apoi prin farmacii, iar după o campanie de informare care a durat două luni, un secretar de stat din minister a anunţat că pastilele de iod nu vor mai fi distribuite populaţiei, ci doar direcţiilor de sănătate publică. După şase luni de la deschiderea acestui subiect, în realitate, numărul românilor care şi-au putut procura aceste pastile este atât de mic, că până şi ministrului i-a fost ruşine să îl spună în mod public”, a completat Petru Movilă.

PMP atrage atenţia că astfel de subiecte trebuie tratate cu responsabilitate, cu calm şi pragmatism şi în niciun caz aşa cum au făcut-o reprezentanţii MS până la acest moment.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este "perfect funcţional". Alexandru Rafila a făcut apel la populaţia eligibilă să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora medicamentul se eliberează gratuit în farmacii.

„Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Deci este un sistem perfect funcţional, este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să-l punem la punct”, a declarat, luni, Alexandru Rafila.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a precizat, luni, în contextul apariţiei unor materiale de presa privind centrala nuclearoelectrica Zaporojia, că sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functioneaza normal şi nu indica depasiri peste valorile normale. Totodată, CNCAN menţionează că măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii.

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a venit cu o serie de clarificări şi a precizat că „distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populaţia de până în 40 de ani NUMAI în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.