Petre Daea l-a îmbrăţişat, l-a pupat şi l-a bătut părinteşte pe un obraz pe succesorul său, Florin Barbu, la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Te pupă tata!”, i-a spus Daea noului ministru. Fostul deţinător al portofoliului a glumit, spunând că şi-a dat seama că nu mai este ministru după faptul că, deşi avea în faţa sa, pe masă, o sticlă cu apă şi un pahar gol, nu i-a fost umplut paharul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Petre Daea l-a îmbrăţişat şi pupat pe obraz pe succesorul său, Florin Ionuţ Barbu, la evenimentul de semnare a celor trei exemplare ale protocolului de predare-primire a mandatului de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Te pupă tata! Succes!”, i-a spus Petre Daea noului ministru al agriculturii. Fostul ministru i-a pus mâna pe obraz noului ministru. 
Daea a glumit pe tema faptului că şi-a terminat mandatul, spunând: „mi-am dat seama că nu mai sunt ministru în momentul în care nu mi-aţi pus apă în pahar”. Replica sa a provocat hohote de râs din partea unora dintre cei prezenţi.
În discursul său de la final de mandat, Petre Daea a mai spus că, după ce a obişnuit să intre pe la intrarea din spate a clădirii ministerului, va ieşi pe uşa principală. 
„Îi salut pe toţi cei care m-au criticat şi care mi-au spus ceea ce au considerat, la un moment dat, că e nevoie să spună. Mă bucur că i-am cunoscut pe toţi şi îi asigur că rămân acelaşi. Într-un cuvânt, nu mă schimb. Şi de ce a face-o? Am intrat prin spate tot timpul în instituţia aceasta, considerând că este intrarea în sala de maşini. Acum voi ieşi prin faţă, considerând că merit, în raportul conştiinţei mele, să mă văd în oglinda geamului la ieşire”, a mai spus Petre Daea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.