Secretarul general al PSD, Paul Stănescu a transmis, vineri, printr-un comunicat, că alegerile anticipate pot fi organizate, el răspunzându-i preşedintelui Klaus Iohannis, care afirmase în urmă cu o zi în urmă că sunt aproape imposibil de realizat, pe Constituţia actuală. Liderul PSD îl acuză pe şeful statului de ipocrizie, amintind de momentul 2020, când a încercat să forţeze alegerile anticipate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stănescu spune că ”preşedintele Iohannis susţine în mod ipocrit că alegerile anticipate sunt imposibil de organizat, că nu ne dă voie Constituţia, însă, în ianuarie 2020 el împreună cu tovarăşul de drum, Orban, îşi doreau alegeri anticipate odată cu cele locale.

”Motivul? Nu aveau o majoritate parlamentară. Au renunţat la demers pentru că începuse pandemia şi trebuiau să se prefacă că gestionează criza. Pentru că, în realitate, au gestionat doar interesele lor politice şi financiare. Spitalele sunt astăzi sufocate de iresponsabilitatea liberală, iar oamenii mor cu zile”, a spus Stănescu. 

 

Secretarul general al PSD afirmă că liberalii sunt, în acest moment, lipsiţi din nou de o  majoritate parlamentară.

 

”Dar, ce să vezi, anticipatele  nu mai sunt pe placul lui Iohannis. Pentru că PNL-ul nu mai este în graţiile electoratului. Românii şi-au dat seama că sunt fanfaroni şi ipocriţi, iar toate guvernele lui au eşuat. Superman Cîţu e căzut în cap”, mai spune social-democratul. 

Paul Stănescu declară că anticipatele se pot face.

”Dacă există voinţă politică să clarificăm şi să stabilizăm scena politică, calendarul poate fi stabilit. Însă dacă preşedintele preferă să sacrifice ţara, decât să le ofere românilor şansa de a judeca performanţa partidelor, atunci înseamnă că s-a rupt total de realitate. Iohannis este obligat să pună umărul la declanşarea alegerilor anticipate, altfel va deveni cu acte în regulă groparul României. Pentru că dacă menţinem actuala matematică parlamentară vom trăi într-o criză politică perpetuă”, mai afirmă Stănescu în comunicat. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.