Europarlamentarul Dragoş Pîslaru a declarat că a spune că a fost respins Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană este „echivalent cu a spune că FCSB a fost invitată în Superligă”. El a adăugat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea se va întâlni săptămâna viitoare cu vicepreşedintele executiv al CE Margrethe Vestager ca să pună la punct calendarul cel mai adecvat pentru transmiterea oficială a PNRR, iar până în prezent doar Portugalia a transmis planul propriu şi urmează ca în curând să trimită şi Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Ca să fie clar: să spui că PNRR a fost respins de Comisia Europeană este echivalent cu a spune că FCSB a fost invitată în Superligă. La fel de fals! Numai bazaconii apar în ultima vreme şi este musai să ştim cum stau lucrurile. Planul românesc de redresare şi rezilienţă nu a fost depus: România este în curs de finalizare a negocierilor privind componentele planului. Cum finalizăm aceste discuţii, depunem PNRR şi aşteptăm aprobarea. Săptămâna viitoare, ministrul Cristian Ghinea se întâlneşte, de altfel, cu Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, pentru a pune la punct calendarul cel mai adecvat privind transmiterea oficială a PNRR. Doar Portugalia a transmis planul propriu până la această oră. Italia urmează să îl transmită curând”, a scris Dragoş Pâslaru vineri pe Facebook. 
 
Eurodeputatul Renew Europe a adăugat că „acum, statele membre sunt în etapa de negocieri informale cu experţii Comisiei Europene, în ceea ce priveşte propunerile componentelor de reforme şi investiţii”.
 
„Sunt peste 1.000 de pagini pe marginea cărora se poartă un dialog de-a lungul a mai multe săptămâni. De ce durează atât? Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este un instrument nou, extrem de inovativ, şi este un comportament responsabil să discuţi şi cel mai mic detaliu înainte să trimiţi planul oficial. Mai cu seamă când vine vorba de bani europeni!”, a mai spus Pâslaru.
 
El a mai precizat că efortul de redresare de succes în România alte state membre ale UE depinde de ratificarea de către fiecare ţară a deciziei privind sistemul de resurse proprii, lucru pe care îl spunea şi preşedinta CE Ursula von der Leyen.
 
„După cum spune şi Comisia Europeană prin Ursula von der Leyen, un efort de redresare de succes în România şi toate celelalte state membre depinde de ratificarea de către fiecare dintre aceste state a Deciziei privind sistemul de resurse proprii. Este o condiţie pentru ca efortul de redresare european să poată fi finanţat de Comisie, care aşteaptă ratificarea de către Parlamentul României a Deciziei privind acest sistem de resurse proprii. În calitate de co-raportor pentru implementarea cel mai ambiţios instrument de finanţare din istoria Uniunii Europene, în care aproape 30 de miliarde de euro ar fi alocaţi României, vă pot spune că totul trebuie să se realizeze în interesul cetăţenilor!”, a conchis Pâslaru. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.