Plenul celor două Camere ale Parlamentului a început, luni, dezbaterile generale şi votul asupra proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2017. Votul final asupra proiectului, precum şi asupra proiectului legii bugetului asigurărilor sociale, va fi dat marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul de luni începe cu dezbateri generale asupra legii bugetului de stat, urmând ca apoi să fie aprobat proiectul, articol cu articol, iar la final să fie dezbătute şi votate anexele fiecărui ordonator de credite. Amendamentele aprobate în Comisiile de buget finanţe vor fi aprobate automat şi la votul asupra raportului anexei, dacă nu va fi făcută o solicitare expresă de reluare a votului.

Amendamentele respinse vor mai avea o şansă să fie votate, dacă iniţiatorul lor solicită expres acest lucru.

La şedinţa de luni a venit şi premierul Sorin Grindeanu, care prezintă proiectul de buget.

Votul final asupra proiectului este aşteptat marţi.

Guvernul a adoptat cele două proiecte de lege pentru avizare în şedinţa care a avut loc marţi seara. ”Proiectul de buget ţine seama de datele reale ale economiei româneşti, programul de guvernare al PSD şi principalele politici publice pe următorii patru ani pentru a asigura dezvoltarea României”, a spus Viorel Ştefan.

Bugetul este construit pe o creştere a Produsului Intern Brut de 5,2%, cu un deficit fiscal de 3%. Veniturile estimate sunt de 254,1  miliarde de lei, iar 278,1 miliarde vor reprezenta cheltuielile. Rata inflaţiei luată în calcul este de 1,4%, iar rata şomajului de 4,3%.

În cursul zilei de vineri, bugetul a primit avizele comisiilor de specialitate, iar sâmbătă şi duminică a intrat în dezbaterea comisiilor de buget-finanţe pentru elaborarea raportului

„Cu sentimentul datoriei împlinite şi sperăm că până mâine (luni – n.r.) o să avem raportul Comisiilor de specialitate. Putem începe mâine după-amiază dezbaterile în plen şi sperăm ca marţi, miercuri să avem Legea bugetului care să plece la promulgare, să apară în Monitorul Oficial şi să poată şi ceilalţi ordonatori din ţară, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile celelalte care aşteaptă acest buget să îşi poată aproba bugetele proprii şi ţara să revină la normalitate pentru că până la publicarea acestui buget, a Legii bugetului pe 2017, tot sistemul public din România funcţionează cu resurse financiare la nivel pe 1 pe 12 din bugetul anului 2016 ceea ce în mod evident sunt neacoperite”, a declarat ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, la finalul şedinţei de duminică al comisiilor în care a fost adoptat bugetul de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, în valoare de 56,8 miliarde lei, a fost adoptat tot duminică, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, fondurile fiind cu 8,83% mai mari faţă de anul precedent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.