PSD Dâmboviţa, condus de preşedintele Comisiei de control al SRI Adrian Ţuţuianu, anunţă că susţine deciziile luate de Comitetul Executiv Naţional, iar parlamentarii membri ai filialei vor vota moţiunea de cenzură, considerând-o "singura soluţie constituţională în contextul retragerii sprijinului politic pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Parlamentarii PSD membri ai Organizaţiei Dâmboviţa vor susţine moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat şi ALDE, ca fiind singura soluţie constituţională în contextul retragerii sprijinului politic pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu", anunţă filiala condusă de Ţuţuianu, după şedinţa Comitetului Executiv Judeţean la care au fost prezenţi peste 230 de membri şi invitaţi, precizând că decizia a fost luată în unanimitate.

De asemenea, PSD Dâmboviţa a decis "susţinerea deciziilor statutare ale Comitetului Executiv Naţional adoptate în zilele de 14 şi 15 iunie 2017, apreciind că punerea în aplicare, fără niciun fel de abatere sau întârziere, a programului de guvernare aprobat de Parlament, reprezintă obligaţia Guvernului susţinut de Partidul Social Democrat şi un angajament luat faţă de români, care trebuie respectat".

Filiala face apel la "unitate, solidaritate şi responsabilitate către toţi membrii partidului, insistând pe faptul că nimeni, indiferent de poziţia pe care a ocupat-o  sau pe care o ocupă în stat, nu are dreptul moral să-şi urmărească interesul propriu în detrimentul intereselor românilor" care au acordat încredere social-democraţilor.

"Partidul Social Democrat are datoria să alcătuiască, în termenul cel mai scurt, un nou guvern care să asigure punerea în aplicare a programului de guvernare votat de Parlament, care are ca principale obiective creşterea economică şi creşterea nivelului de trai pentru toţi românii", mai anunţă filiala Dâmboviţa a PSD, dând asigurări că "Partidul Social Democrat are maturitatea politică necesară să depăşească asemenea momente dificile şi să ducă la îndeplinire obiectivele asumate".

Comitetul Executiv al PSD a decis excluderea lui Sorin Grindeanu din partid şi iniţierea unei moţiuni de cenzură. De asemenea, CEx a stabilit şi că orice membru PSD care intră într-un guvern care nu e susţinut de PSD îşi pierde calitatea de membru de partid.

Moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu urmează să fie citită duminică în plenul Parlamentului şi să fie dezbătută miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.