Senatorul PNL Viorel Badea a declarat, miercuri, că împreună cu ceilalţi parlamentari de diaspora vor depune săptămâna viitoare un proiect de modificare a legislaţiei privind alegerile în afara graniţelor, astfel încât să fie înfiinţate secţii de vot suplimentare, la cererea ambasadelor, actualul sistem fiind "alambicat".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit actualului sistem de vot, românii din diaspora vor putea participa la alegerile parlamentare fie votând la sediile misiunilor diplomatice, fie înscriindu-se în Registrul electoral şi solicitând vot prin corespondenţă, fie solicitând înfiinţarea unei secţii în localitatea de domiciliu, dacă există cel puţin 100 de solicitanţi.

Senatorul PNL de diaspora Viorel Badea susţine că acesta este un sistem "alambicat" şi este nevoie de o trecere "lină" de la vechiul sistem la cel nou.

"Există unele incongruenţe referitoare la votul în secţii. (...) Există inadvertenţe care ar putea fi soluţionate prin modificarea legii. Ea poate fi modificată în condiţiile în care prin modificări se urmăreşte eficientizarea procesului", a spus senatorul PNL Viorel Badea.

Acesta a precizat că parlamentarii de diaspora vor depune, cel mai probabil săptămâna viitoare, un proiect de lege pentru modificarea actualelor prevederi, astfel încât să poată fi înfiinţate secţii de vot suplimentare la solicitarea misiunilor diplomatice, acolo unde există concentraţii mari de români. Noul sistem cu cel vechi vor merge astfel în paralel.

"Vrem să existe secţii de vot la recomandarea misiunilor diplomatice, tocmai pentru a permite o trecere lină de la un sistem de vot cu care românii au fost obişnuiţi (la votul prin corespondenţă - n.r). (...) Vom putea avea surprize care să se reflecte într-un absenteism major la votul din toamnă, ne putem trezi cu foarte multe probleme similare cu cele din 2014", a atenţionat acesta.

Badea spune că, întrucât sistemul actual este complicat, va fi greu ca românii să afle şi să înţeleagă ce trebuie să facă pentru a putea vota şi "iar ne vom trezi cu nervi şi scandal".

"Foarte puţini români vor înţelege modalităţile în care se pot înscrie în Registrul Electoral şi mai puţini cum să constituie acea comisie de electori în localitatea lor", a explicat senatorul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.