Parlamentarii AUR au organizat, luni, un protest în prima şedinţă de plen din noua sesiune, faţă de prelungirea controlului judiciar pentru Călin Georgescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Parlamentarii AUR au protestat la deschiderea sesiunii parlamentare împotriva abuzurilor şi a folosirii justiţiei ca armă politică”, spune formaţiunea într-o postare.

”Călin Georgescu este târât săptămânal la control judiciar doar pentru că a câştigat alegerile din noiembrie, iar acest lucru înseamnă umilirea poporului român”, mai arată AUR.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, inculpat pentru mai multe infracţiuni grave, între care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi propagandă fascistă, rasistă sau legionare, rămâne sub control judiciar, după ce Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti i-a respins cererea de revocare a acestei măsuri.

La ieşirea de la instanţă, Georgescu a declarat că menţinerea controlului judiciar şi prezentarea sătpămânală la Poliţie reprezintă „un abuz total împotriva legii”.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.