Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de miercuri, a fost prezentată în primă lectură o Ordonanţă de Urgenţă care prevede, la recomandarea Comisiei Europene, că la procedurile de achiziţie publică vor putea participa doar firme cu domiciliul în state ale Uniunii Europene sau în state care au semnat un acord de acces reciproc la pieţele de achiziţii publice sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Printre aceste state se numără Turcia, însă nu şi China.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cătălin Drulă a anunţat că Ordonanţa de Urgenţă a fost prezentată în primă lectură în şedinţa de Guvern şi modifică legislaţia privind achiziţiile publice, actul normativ aducând clarificări cu privire la domiciliul firmelor care pot participa la procedurile de achiziţie publică din România.

Ministrul a precizat că schimbările sunt făcute ”în conformitate cu comunicarea Comisiei Europene din 2019, care a spus statelor membre că la procedurile de achiziţii publice ale statelor din UE statele membre nu sunt obligate să permită decât accesul operatorilor economici din alte state membre ale Uniunii Europene, sau din ţări cu care Uniunea Europeană are un acord de acces reciproc la pieţele de achiziţii publice, e vorba de un acord semnat sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului”.

Conform ui drulă, este vorba despre aproximativ 20 de state în afara ţărilor Uniunii Europene, inclusiv SUA, Canada, Japonia, Republica Moldova sau Armenia.

”Prin adoptarea acestei Ordonanţe de Urgenţă, probabil în şedinţa de săptămâna viitoare, se clarifică că participarea la licitaţii în România se poate face doar de către firme care provin dintr-un cadru normativ similar cu cel al Uniunii Europene şi aici ne referim la norme de mediu, la norme privind drepturile omului, privind drepturile salariaţilor şamd. Şi aici vreau să fac o clarificare: aceste limitări, să spunem, care sunt introduse şi de alte state membre, şi aici dau exemplul Greciei, prin legislaţie primară, la fel cum facem şi noi – alte state membre introduc prin legislaţii secundare sau direct de către autorităţile contractante, şi aici este de exemplu Austria – aceste limitări se referă doar la accesul la proceduri de achiziţii publice.  (...) Nu se referă la norme de comerţ, spre exemplu, adică bunurile sunt supuse în continuare aceluiaşi regim comercial şi vamal cu toate statele de pe glob cu care există restricţii, cu care există taxe vamale şamd, nu sunt restricţii de capital, nimic nu împiedică o firmă sau un cetăţean, un investitor dintr-o terţă ţară – aşa se numesc aceste ţări în afara celor din listă – nimic nu împiedică  entitate dintr-o terţă ţară să investească într-o firmă din România sau din UE. Ceea ce nu se poate este să vii cu un portofoliu sau cu o aşa-zisă experienţă similară dintr-o zonă şi dintr-o ţară unde poate oamenii nu trebuie să aibă concediu la fel cum îl au aici, nu trebuie să aibă ziua de muncă de opt ore, nu trebuie să respecte norme de mediu, nu trebuie să respecte norme privind ajutorul de stat şamd, ceea ce, aşa cum a constatat şi Comisia Europeană, denaturează concurenţa”, a explicat ministrul Transporturilor în briefingul de presă de la finalul şedinţei de Guvern.

Răspunzând unei întrebări, Drulă a făcut referire şi la situaţia companiilor din China şi Turcia, care şi-au manifestat interes pentru a participa la proiecte de infrastructură în România. În acest context, el a menţionat că China nu se află pe lista ţărilor care au aderat la Acordul semnat la Organizaţia Mondială a Comerţului, în timp ce Turcia se află pe lista ţărilor ai căror operatori sunt acceptaţi de forurile europene.

El a precizat că prevederea se va aplica în cazul procedurilor de achiziţie viitoare, nu şi celor în curs, conform specialiştilor în domeniul juridic.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.