Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liderul PSD, Liviu Dragnea, şi consilierul premierului Darius Vâlcov se comportă de parcă s-ar afla în campanie electorală şi promit pensii mai mari, dar care nu îşi au locul în circumstanţele actuale. Orban a spus că PNL susţine creşterea pensiilor, dar fără ca aceasta să fie afectată de rata inflaţiei, solicitând PSD să “îndrepte toate nereptăţile care există în sistemul de pensii”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Văd din declaraţiile domnului Vâlcov şi Dragnea că ei în continuare se comportă ca şi cum ar fi în campanie electorală, promiţând creşteri de pensii care nu ar trebui să fie pomenite în aceste cirumstanţe. PSD este la putere de un an şi jumătate. Obligaţia PSD este să îşi îndeplinească programul de guvernare, nicidecum să facă iarăşi promisiuni la adresa pensionarilor”, a explicat Ludovic Orban.

Potrivit lui, PNL susţine creşterea pensiilor, dar fără să fie afectată de inflaţie şi solicită social-democraţilor să “îndrepte toate nereptăţile care există în sistemul de pensii”.

“PNL susţine orice creştere a pensiilor, dar în acelaşi timp ca această creştere să nu fie afectată de creştere inflaţiei. PNL susţine orice creştere a pensiilor, dar a pensiilor, nu a pensionarilor în regim de contributivitate şi în special a pensiilor mici, nesimţite, aşa cum face PSD. PNL solicită PSD să îndrepte toate nereptăţile care există în sistemul de pensii. În continuare pensionarii din grupa 1 şi 2 de muncă, care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2012, nu beneficiază în mod real de creşterea pensiilor, conform legii, în timp ce aceia care s-au pensionat după data aceea au beneficiat”, a afirmat Orban.

Liderul PSD a prezentat, la România TV, noua formulă de calcul a pensiilor din în viitoare lege, care se va aplica din 2021, şi ritmul de creştere a pensiilor în următorii ani. El a susţinut că "s-au spus mii de minciuni" despre noua lege a pensiilor şi a îndemnat Guvernul ca din luna august să înceapă dezbateri pe noua lege a pensiilor.

Potrivit lui Dragnea, noua lege va îndreapta inechităţile istorice, pentru că acum oameni cu stagii egale, cu condiţii similare, au pensii diferite. "Asta e o inechitate care va fi îndreptată. Este o lege a justiţiei sociale. (...) Toate pensiile vor creşte", a declarat Liviu Dragnea, susţinând că noul act normativ va mări şi ritmul de creştere a pensiilor. 

Dragnea a spus că noua formulă de calcul este următoarea: numărul de puncte acumulat se împarte la 35 (stagiul de cotizare) şi se înmulţeşte cu punctul de pensie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.