Orban: Sunt convins că preşedintele va dizolva Parlamentul când se vor îndeplini condiţiile

Orban: Sunt convins că preşedintele va dizolva Parlamentul când se vor îndeplini condiţiile

Premierul demis Ludovic Orban se declară convins că preşedintele Klaus Iohannis va dizolva Parlamentul de îndată ce vor fi îndeplinite condiţiile legale pentru a face acest lucru.

"Procedura de organizare a alegerilor anticipate depinde de dizolvarea Parlamentului. Când se vor îndeplini condiţiile constituţionale pentru dizolvarea Parlamentului şi când preşedintele va dizolva Parlamentul - sunt convins că o va face imediat ce se vor îndeplini condiţiile constituţionale, Guvernul va emite actul normativ pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat Orban,  miercuri după-amiază.
 
Orban a spus că pe cei de la PSD "nu-i ajută cu nimic această majoritate conjuncturală”. 
 
"Veţi vedea ce se va întâmpla în perioada următoare. Cu siguranţă că avem gândită o strategie”, a  mai spus Orban.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor