Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că au fost mobilizaţi parlamentarii din formaţiunile coaliţiei şi cei din grupul minorităţilor naţionale pentru a fi prezenţi la dezbaterile pe buget. "Sunt convins că, având o mobilizare exemplară, vom reuşi să adoptăm bugetul în termenul propus", a afirmat Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am stabilit strategia pentru buget (...) Noi vom susţine şi în dezbaterea plenului camerelor reunite proiectul de lege al bugetului de stat şi proiectul de lege al bugetului asigurărilor sociale de stat în forma care a fost adoptată de Guvern şi în forma în care a ieşit din dezbaterea comisiilor de specialitate, în conformitate cu raportul întocmit de comisiile reunite de buget-finanţe", a declarat, luni, Ludovic Orban.

El a adăugat că bugetul are mai multe obiective.

"Susţinem acest buget care se bazează pe câteva obiective, obiectivul de a pune bazele relansării economice, un buget care creşte semnificativ investiţiile publice, un buget care alocă sume importante pentru susţinerea companiilor şi angajaţilor prin măsurile de susţinere cunoscute, de la şomajul tehnic, kurzarbeit, schema de ajutor de stat pentru HoReCa, programele IMM Invest, IMM Factor (...) Ne aşteptăm şi pe alocările de granturi atât pentru capital de lucru, cât şi pentru investiţii lucrurile să intre pe un făgaş corect astfel încât să se poată finaliza procedurile de alocare a acestor resurse", a completat Orban.

Potrivit acestuia, Guvernul urmăreşte o creştere a absorţiei fondurilor europene.

"Este un buget care alocă resurse importante pe domenii ca educaţia, sănătatea publică, un buget care să susţină efortul de luptă contra pandemiei şi, de asemeneam să susţină întreg efortul susţinut de echipa care conduce procesul de vaccinare", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a spus că propunerea sa este ca dezbaterile în plen să se facă doar fizic.

"Nu avem posibilitatea tehnică de a organiza altfel plenul, sigur că toţi cei care vor putea veni fizic, vor fi prezenţi fizic. Avem două cazuri de persoane care din motive medicale este posibil să nu poată să fie prezenţi. Am solicitat mobilizarea tuturor parlamentarilor din cele trei formaţiuni politice ale coaliţiei şi din grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, contăm pe o prezenţă masivă. Am transmis şi miniştrilor care sunt parlamentari să fie prezenţi la dezbaterile parlamentare. Sunt convins că, având o mobilizare exemplară, vom reuşi să adoptăm bugetul în termenul propus", a conchis el.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să aibă dezbateri generale pe proiectele de buget şi dezbateri pe articole şi anexe, luni de la ora 16.00, iar marţi va fi dat votul final în Parlament. Premierul Florin Cîţu va participa la dezbaterile din Legislativ, a anunţat Executivul.

Comisiile pentru buget ale Parlamentului au adoptat sâmbătă un raport favorabil fără amendamente pe proiectul legii bugetului de stat, în forma iniţiată de Executiv.

Şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 a primit aviz favorabil sâmbătă în comisiile pentru buget ale Legislativului, în forma iniţiatorului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.