Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Ludovic Orban şi Anca Dragu, s-au întâlnit vineri cu reprezentanţii IVECO. Aceştia au transmis că prioritatea coaliţiei de guvernare o reprezintă investiţiile care sunt şansa de dezvoltare a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am avut, astăzi, la Parlament, împreună cu preşedintele Senatului, Anca Dragu, o întâlnire cu reprezentanţii IVECO, o companie care a decis, într-o perioadă dificilă, legată de pandemia de coronavirus, să investească în ţara noastră.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Eforturile guvernului PNL de a menţine economia românească pe un trend ascendent au avut ca efect pozitiv încrederea investitorilor de a-şi lansa noi proiecte în România.
 
Am apreciat faptul că IVECO a început, recent, construcţia unei fabrici de camioane în Dâmboviţa, unde va asambla camioanele pentru armata României, o investiţie de aproximativ 50 de milioane de euro, şi care va crea în primă fază 200 de locuri de muncă directe în această capacitate de producţie.
 
Am fost bucuros să aflu de la reprezentanţii companiei că doresc să îşi intensifice prezenţa în România, inclusiv prin deschiderea unui Birou Regional în ţara noastră.
 
Prioritatea actualei coaliţii de guvernare o reprezintă investiţiile, singura şansă de dezvoltare a României”, a scris Ludovic Orban vineri pe Facebook. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.