Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că deşi PSD nu se vede în Bucureşti, nu înseamnă că el nu există. Liderul liberalilor a adăugat că Gabriela Firea vine doar din când în când în Capitală, doar ca să participe la emisiuni televizate sau ocazional vizitează şi Primăria. El a adăugat că nu Firea conduce Bucureştiul, ci Florentin Pandele, soţul acesteia, pentru că „în casa aceea cântă cocoşul”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu nu am văzut PSD în campania asta în Bucureşti. Aţi văzut? Să nu credeţi că nu există. Noi suntem ziua, ei sunt noaptea ca hoţii. Noi suntem la vedere, ei sunt în ascuns. Noi suntem la suprafaţă, ei sunt în subterane. Şi-au luat firmă pe care nimeni nu ştie cu cât o plătesc, o plătesc la negru în mod evident, nu ştiu dacă aţi auzit de ei, cei care au scos Marea Britanie din Uniunea Europeană şi acum îşi imaginează că pot scoate şi Bucureştiul din Uniunea Europeană, dar singurul lucru pe care o să îl realizeze este că o să o scoată pe Firea din Bucureşti. De fapt nici nu trebuie să o scoată pe Firea din Bucureşti, pentru că ea nu este în Bucureşti decât din când în când, când apare la televizor şi la Primărie, dar foarte rar. În rest o găsiţi în Voluntari, alături de Pandele. Credeţi că altcineva ia decizii la Bucureşti decât Pandele? Vă înşelaţi, în casa aceea cântă cocoşul”, a afirmat Ludovic Orban vineri seara la evenimentul de final de campanie electorală PNL şi USR-PLUS, la Verde Stop Arena.

Premierul a mai spus că PSD este un adversar care nu se dă în lături de la nimic, pentru că social-democraţii sunt disperaţi fiindcă simt că pierd.

„Stimaţi prieteni, am luat-o aşa mai uşor şi mai în glumă, pe de altă parte să ştiţi că ne luptăm cu un adversar care este capabil de orice, este un adversar care nu se dă în lături de la folosirea niciunui mijloc, pentru că ei sunt disperaţi, literalmente disperaţi. Şi ce pierd ei? Aproape tot, pentru că în ultimii patru ani şi la Capitală şi la cele şase sectoare banul public s-a scurs sistematic în foarte multe buzunare private ale caracatiţei pe care doar câteva tentacule a reuşit să le prezinte Nicuşor Dan sunt mult mai multe tentacule şi mult mai mulţi aceia care jefuiesc Bucureştiul în ultimii patru ani de zile. Dacă vă uitaţi la televizor vedeţi inclusiv pe posturi onorabile şi care  contează în Bucureşti cum rulează de 20-30 de ori o reclamă cu Societatea de Consolidări a Primăriei Capitalei. De ce îşi face reclamă Societatea de Consolidări a Primăriei Capitalei, în condiţiile în care nu participă la nicio licitaţie, ea primind contractele prin încredinţare directă de la Primăria Capitalei. Răspunsul este simplu, dragii mei, ca să îi determine să mintă, ca să nu difuzeze nicio critică împotriva Primarului General, ca să nu arate nimic din faţa hâdă a acestei administraţii şi lucrul acesta îl vedem pe televiziuni, îl vedem pe site-uri de ştiri şi stăm, de multe ori, şi ne întrebăm oare de ce nu sunt prezentate live evenimentele noastre. Spor la treabă, mobilizare şi pe 27 septembrie să ne bucurăm de izbândă”, a conchis Orban. 

Liderul USR Dan Barna şi-a început discursul spunând că i-a zburat o gărgăriţă pe cămaşă. 

„Mi-a venit o mămăruţă (gărgăriţă - n.r.) pe cămaşă. Câştigăm!”, a precizat Barna.

El a vorbit şi despre starea deplorabilă în care se află Capitala de când este administrat de Gabriela Firea şi a adăugat că în Capitală „fantoma lui Ceauşescu iese prin ţevile de apă caldă”.

Barna a mai spus că „se întampla lucruri nasoale pentru Bucureşti şi Romania, daca nu mergem la vot”. Acesta le-a cerut bucureştenilor să iasă la vot şi să nu mai spună „nu este suficient de bună alternativa”, pentru că Nicuşor Dan este primarul de care Capitala are nevoie.
 
„Dacă nu mergem la vot se pot întâmpla lucruri foarte nasoale pentru Bucureşti şi pentru România. De aceea e important să ne ridicăm, să ne luăm de agăţătoarea cămăşii şi să mergem la vot. Şi noi şi prietenii, şi vecinii şi colegii, pentru că prea am am stat confortabil în logica «ah, Nicuşor nu e destul de spectaculos, ah Orban nu face reforme, ah, Barna nu e suficient de smart pentru ce urmează să se întâmple în România. Aşteptăm mai mult». Mai mult de data asta este exact omul acela de acolo, Nicuşor Dan. Asta e mai multul şi mai mult sunt cei şase colegi care au vorbit cu bun simţ, cu amabilitate, cu dragi bucureşteni, vă rog, mergeţi la vot. Da, în discursul meu e despre altce, scrie altceva aici, dar nu mai suport să spunem «nu e suficient de bună alternativa». E foarte bună alternativa. Nicuşor Dan e primarul de care avem nevoie şi să cer tuturor să ieşiţi la vot”, a completat Dan Barna.
 
Candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei Nicuşor Dan a reiterat că aceasta nu este doar o campanie, ci o luptă „între o clasă întreagă de oameni care doreşte dreptate, onestitate, profesionalism” şi  „o gaşcă care vremelnic este la putere şi care foloseşte banii noştri pentru a se preaslăvi şi pentru a ne spune tuturor că albul este negru şi negru este alb”.
 
„Am spus şi repet, această campanie este mai mult decât o campanie pentru un trafic mai bun, o poluare mai redusă, pentru apă caldă sau chiar pentru un salariu mai mare este, de fapt, o luptă pentru valori. Este o luptă între o clasă întreagă de oameni care doreşte dreptate, onestitate, profesionalism, o scară echitabilă de valori în societate şi o gaşcă care vremelnic este la putere şi care foloseşte banii noştri pentru a se preaslăvi şi pentru a ne spune tuturor că albul este negru şi negru este alb şi pentru a reduce la tăcere orice opozant. Nu se poate, dar încearcă şi pentru a face din nişte nulităţi, mari valori. Pentru că asta a făcut şi epoca Iliescu, asta a făcut şi epoca Dragnea, asta a făcut şi epoca Năstase şi asta face şi Dragnea de Bucureşti în ultimele sale zile, încearcă să ne convingă că albul este negru şi negru este alb şi aşa cum a constatat, astăzi, Biroul Electoral Municipal, chiar în această campanie a dat banii noştri pentru a ne spune că a făcut un Spital pe care nici măcar nu l-a început”, a declarat Nicuşor Dan.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.