Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, spune că liderul Pro România, Victor Ponta, nu a fost altceva decât un PSD-ist şi asta este şi acum, precizând că Ponta a încercat doi ani să joace rolul de opozant al PSD, care nu i s-a potrivit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ludovic Orban a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre posibila alianţă dintre PSD şi Pro România. 
 
"Această aşa-zisa alianţă, ea există de mult. Niciodată Ponta nu a fost altceva decât un PSD-ist. Şi asta este şi acum. Nu e nimic nou sub soare. Sigur că el a încercat vreo doi ani de zile să joace un rol care nu i se potriveşte, de opozant al PSD. Iată că astăzi practic se arată lipsa de realitate a conduitei pe care a avut în ultimii doi ani de zile. A revenit la matcă”, a afirmat Orban.
 
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spunea că PSD nu poate câştiga "un scor bun” la alegerile care urmează dacă rămâne "singur, izolat” , el adăugând că nu crede că social-democraţii sunt "pregătiţi” în acest moment să revină la guvernare.
 
"Eu nu cred că PSD-ul e pregătit acum să se întoarcă la guvernare. Nu cred că Pro România poate guverna cu şapte la sută. (...) Dar avem obligaţia să pregătim o alternativă”, mai spunea liderul Pro România.
 
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a aflat, duminică, la Conferinţa anuală a Pro România, unde şi-a amintit cuvintele mamei sale, adresându-se celor din sală: "Haideţi, treceţi odată acasă!”. Ciolacu a spus despre Victor Ponta, care acum conduce Pro România, că a fost un prim-ministru bun, dar a fost al PSD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.