Premierul Ludovic Orban a declarat luni, în Camera Deputaţilor, că în construcţia bugetară pe care Guvernul o pregăteşte, nu vor fi crescute taxele şi impozitele. El şi-a început discursul declarându-se surprins de faptul că a fost chemat în Parlament pe tema bugetului tocmai de către PSD, ”care a deţinut guvernarea 3 ani de zile după alegerile din 2016 şi care s-a dovedit că a nesocotit reglementările legale privitoare la elaborarea legii bugetului de stat”. Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat în plenul Camerei că incompetenţa celor din Guvern creează deja greutăţi imense pentru acest popor, iar în fiecare zi cu PNL la conducere România devine tot mai bolnavă, tot mai disperată.. Caracatiţa penelistă a fost singura care a prosperat în pandemie. Sunteţi corupţi până în măduva oaselor”, a susţinut Ciolacu. Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a replicat; ”După momentul discursului preşedintelui PSD mi-a venit în gând începutul unei rugăciuni când eram copil. Spuneam: Înger, îngeraşul meu. Acum am actualizat-o şi vă spun - Înger îngeraşul meu scapă-ne de PSD-u! Şi eu cred că după 6 decembrie vom avea în sfârşit un Guvern legitim”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ponta: Copiii mi-au spus să vă aduc aminte de Pink Floyd - Leave the kids alone. Ludovic, lasă copiii să meargă la şcoală
CITEȘTE ȘI Cătălin Drulă (USR): Acest buget pentru 2021 trebuie aprobat de un Parlament legitim care va rezulta în urma alegerilor din 6 decembrie/ Parlamentul actual şi-a pierdut legitimitatea
CITEȘTE ȘI Florin Roman (PNL), după discursul lui Marcel Ciolacu la Ora premierului: Înger, îngeraşul meu scapă-ne de PSD/ Eu cred că după 6 decembrie vom avea în sfârşit un Guvern legitim
Marcel Ciolacu: Sunt convins că în ianuarie FMI va fi aici, dacă acest Guvern incompetent şi fără viziune rămâne în funcţie/ Domnule Orban, dumneavostră sunteţi adevăratul răspândac al sărăciei
CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu: Sunt convins că în ianuarie FMI va fi aici, dacă acest Guvern incompetent şi fără viziune rămâne în funcţie/ Domnule Orban, dumneavostră sunteţi adevăratul răspândac al sărăciei

UPDATE”Vă mărturisesc că oarecum mă surprinde această chemare tocmai din partea grupului PSD, care a deţinut guvernarea 3 ani de zile după alegerile din 2016 şi care s-a dovedit că a nesocotit reglementările legale privitoare la elaborarea legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Bugetul a fost transmis de Guvernul Grindeanu în 31 ianuarie 2017. Guvernul Tudose a transmis proiectul de buget în 7 decembrie, iar celălalt abia în februarie 2019. În ceea ce priveşte reglementările legale, lucrurile sunt clare – în an electoral cum e 2020, sigur probabil unii dintre dumneavoastră nu vor ca alegerile să se organizeze pe 6 decembrie. Deci suntem în an electoral, iar obligaţia de depunere a proiectului legii bugetului de stat e aceea ca Guvernul să îl depună în termen de 15 zile de învestirea noului Guvern. Ca atare, sincer sunt un pic nedumerit privitor la această chemare în faţa Camerei Deputaţilor. Cu toate acestea m-am prezentat şi vă spun că chiar dacă actualul Guvernul nu are obligaţia de a prezenta legea bugetului de stat, noi suntem în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat. Fiecare ordonator de credite a trimis propunerile de buget. Ne pregătim cu toate actele normative care sunt necesare pentru adoptarea legii bugetului de stat, cu legea plafoanelor şi cu alte legi”, a .declarat Orban

El a declarat că munca Executivului este îngreunată de faptul că, din păcate, foarte multe legi adoptate de Parlament, au generat cheltuieli suplimentare, fără să fie asigurate resursele financiare pentru a putea susţine aceste cheltuieli.
”E extrem de greu, mai ales într-un an de criză economică provocată de pandemia de coronavirus, să se adopte legi care să prevadă cheltuieli fără să extiste venituri în buget. În construcţia bugetară pe care o pregătim nu vom creşte taxele si impozitele. Orice creştere de venituri va avea la bază creşterea economică, o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, pe baza unei colectări ANAF, pe baza digitalizării, a colectării taxelor şi impozitele. Pe baza lovirii evaziunii fiscale, acolo unde ea există. În construcţia bugetară trebuie să ţinem cont de cheltuielile prevăzute şi vom asigura banii necesari pentru a susţine creşterea pensiilor pe care am adoptat-o prin OUG”, a afirmat prim-ministrul.

 ŞTIREA INIŢIALĂ - Şedinţa Camereiare la primul punct al ordinii de zi ”Dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului, domnul Ludovic Orban, la solicitarea Grupului parlamentar PSD, cu tema "Stadiul elaborării proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 şi a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021".

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat în 29 octombrie că social-democraţii au decis să îl cheme la raport pe prim-ministrul Ludovic Orban privind proiectul de buget pe anul viitor.

”Dacă nu este nimic de ascuns şi dacă Guvernul nu are intenţia de a majora TVA, atunci de ce Executivul nu pune în transparenţă decizională proiectul de buget pe 2021”, a argumentat Firea, după o perioadă în care social-democraţii au acuzat constant Guvernul că evită să prezinte bugetul pe anul viitor, pentru că intenţionează să crească taxele şi nu vrea să facă un astfel de anunţ înaintea alegerilor parlamentare.

“Soamna ar trebui să reflecteze la dezastrul pe care l-a provocat în administraţia Bucureştiului” şi la cheltuielile “nesăbuite” făcute cu clientele adunate din rândul PSD-ului din toate localităţile din jurul Bucureştiului, a ffost reacţia premierului.

De altfel au avut loc mai multe schimburi de replici pe tema bugetului pe 2021 atât între PSD şi premier, cât şi între PSD şi ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a făcut la rândul său, cu mai ulte ocazii. declaraţii în care a precizat că nu vor fi crescute taxele, aşa cum insinuează PSD, întrucât creşterea taxelor este ”cea mai proastă soluţie” pentru a aduce venituri la buget. Cîţu a precizat că „soluţia liberală” este „taxe mici, puţine, dar pe care să le plătim toţi”.

În ceea ce priveşte prezentarea bugetului pentru 2021, Cîţu afirmă că ”PSD minte şi manipulează”, iar liderul social-democrat Marcel Ciolacu a votat cu mâna lui modificarea la Legea finanţelor care prevede că, în an electoral, bugetul este prezentat de către noul Guvern, la 15 zile de la învestire.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.